Oameni buni înainte de a citi capitolul vreau să vă rog să citiți și ce scrie la sfârșit
E FOARTE IMPORTANT!Multumesc mult❤
*Autor pov*
Jimin era în drum spre casă de-abia așteptând să ajungă la Yoongi
Roșcatul se gândea numai la clipele în care îl neglijise pe cel mai mare, cauzele fiind munca sau oboseala pe care o avea, dar azi s-a hotărât ca să își strângă toată oboseala pe care o avea și s-o pună într-un colț și s-o uite acolo pentru o perioadă, vroia să petreacă timp cu miau-miaul lui
Și astea fiind spuse Jimin parcă mașina în locul special amenajat pentru mașina sa dar ceva la surprins, acel ceva era un KIA optima pe un albastru prusian pe care nu o mai văzuse niciodată care era parcată fix în fața casei
"Oare vecinii și-au luat mașină nouă și n-au avut unde să o parcheze?"
Se întrebase bărbatul ca mai apoi să se ducă spre ușa de la intrare ca sa o deschidă și să intre ca mai apoi să o închidă și când să îl strige pe Yoongi ceva la făcut să tacă și să își ciulească urechile
De sus, mai exact de unde era camera lui și a lui Yoongi se auzea înfundat niște gemete și ceva scârțâituri ceea ce cu siguranță erau de la patul lor, așa că Jimin nu a mai stat pe ganduri și s-a îndreptat cu pași micuți spre camera lor și cu cât mai mult se apropia cu atât mai mult temerile i se adeveriseră, un bărbat era la ei în casă și nu doar la ei în casă dar și în patul lor
"Așa faci mă?! În timp ce eu muncesc de mai am puțin și cad din picioare tu te fuți cu alți?!"
Urlase Jimin la Yoongi în timp ce el nu știa cu ce să se acopere mai repede iar celălalt băiat habar n-avea cine era bărbatul care aproape că spărsese ușa
"Stai tu cine ești? Yoongi el cine e și ce face aici?"
Întrebase băiatul care se uita debutat ba la Jimin ba la Yoongi
"Doamne simt că mor.."
Spuse Jimin în timp ce începuse să își scarpine ceafa din cauza nervilor dar Yoongi se uita speriat ba la unul ba la altul neștiind ce să spună
"Păi hai să te lămuresc eu dacă el nu vrea să vorbească, eu sunt iubitul lui ei bine fostul iar casa și patul pe care stai tu acum sunt ale mele așa că nu știu ce faci tu aici dar vreau să pleci, și tu... Șarpe ce ești..Vreau să pleci odată cu el, nu-mi pasă că nu o să ai unde să stai, îți iei catrafusele și te cari din casa mea, ACUM!"
Spuse Jimin în timp ce se dusese spre dulapul lor luând mai întâi cele 2 valize ale lui Yoongi începând să scoată toate hainele lui Yoongi bagându-le în geamantane punând din greșeală și un tricou larg de al lui care credea că este al brunetului
"Hei ce faci?! Lasă-mi hainele în pace"
Sări Yoongi dar când i-a întâlnit privirea lui Jimin care desigur că nu era nici pe departe privirea drăguță pe care o avea de obicei asa ca sa potolit
"Astea sunt toate hainele tale așa că acum poți să pleci, poți să vii mâine să îți iei și restul lucrurilor"
Spuse Jimin după ce închise ultima valiză și o pusese să stea dreaptă
"Yoongi eu... O să te astept la mașină.. "
Spuse băiatul ca mai apoi să plece cu pași mari din cameră
"Jimin nu am vr-"
"Dacă nu vroiai nu o făceai"
"Dar am o explicație"
"Pentru ce ai făcut mai trebuie să ai vre-o explicație?! O te rog Yoongi chiar atât de-"
Vroia roșcatul să spună dar Yoongi la făcut să tacă
"AM FĂCUT ASTA FIINDCĂ TU NU ÎMI MAI ACORDAI ATENȚIE"
Spuse bufnind într-un plâns isteric
"CUM CREZI CĂ MĂ SIMȚEAM ATUNCI CÂND VROIAM SĂ STAU CU TINE IAR TU ÎMI SPUNEAI 'YOONGI LASĂ-MĂ, NU AM TIMP DE TINE?!' SAU 'YOONGI AM FOARTE MULTĂ TREABĂ, NU AM TIMP DE PROSTIILE TALE?!' HA?! CUM CREZI CĂ MĂ SIMȚEAM?! DE ASTA AM FĂCUT CE AM FĂCUT FIINDCĂ NU MĂ MAI SIMȚEAM IUBIT, NU MAI PRIMEAM IUBIRE, E CEVA RĂU CĂ VROIAM SĂ FIU IUBIT?!"
"Trebuia să-mi spui.. Și dacă mă înșelai măcar trebuia să o faci la un hotel nu în casa noastră.. Nu în patul nostru, YOONGI! Patul nostru?!"
"Știu... Am greșit dar am fost forțat să o fac.. "
"Nu îmi pasă... Vreau să pleci.. Vreau să îți iei nenorocitele de catrafuse și să pleci!"
Spuse Jimin mergând spre ușa de la fosta lor cameră care acum era doar a lui și își scosese din buzunar telefonul sunând-ul pe cel care se ocupa cu amenajările interioare și îi spusese ca maine să vină și să-i schimbe patul ca mai apoi să o sune pe Mia
"Alo? Mia.."
"Da"
"Oferta aia cu mâncatul împreună mai e valabilă?"
"Da! Adică sigur.. "
"Bine.. Unde vrei să ne întâlnim?"
"E bine acasă la mine? Adică nu prea am chef să ies din casă"
"Bine, vin eu la tine în 50 de minute"
Spuse jimin ca după să închidă oftând , avea nevoie să bea, nu avea nevoie de companie dar doar.. Vrea să se înece în alcool dar pe cealaltă parte Mia sărea de fericire prin casă
Așa că nici fata nu a mai stat și s-a dus la supermarketul de lângă blocul unde stătea ca să mai cumpere niște soju și bere și niște garnituri pentru Japchae-ul pe care îl făcuse pentru ea și pentru cățelușul ei Minnie dar se pare că norocul i-a bătut la ușă și nu mai mânca singură-----------
"Hei Jimin! Ai pățit ceva?"
Spuse fata după ce văzuse că zâmbetul pe care îl afișa bărbatul mereu lipsea cu desăvârșire
"Probleme în paradis.. "
"Adică?"
"Eu și Yoongi ne-am despărțit.. "
"Serios? Off..Îmi pare rău..."
Spuse fata și îl luă pe Jimin în brațe el începuse să plângă, fata pe de altă parte nu mai putea de fericire, în interiorul ei se dădea un concert de sărbătorire care trebuia să fie cât de silențios trebuia
"Hai să ne așezăm la masă.. Vrei ceva de băut?"
"Da te rog, dacă nu beau ceva simt că mor"
"Soju sau bere?"
"Ambele"
Spuse iar fata adusese câte 2 sticle de fiecare
"Și ce s-a întâmplat?"
Îl întrebase fata fiind curioasă de cum s-au despărțit cei doi, iar băiatul îi povestise tot, cap coadă doar că atunci când îi povestea din ochii săi care acum câteva ore sclipeau acum doar sclipeau de la lacrimi
"Jimin să știi că acum te-ai făcut cu o lipitoare, am să te ajut să treci peste"
"Speram că o să zici asta"~~~~~~~~~~~~~~~~~
Pace și iubire
✌❤✌❤✌
CITEȘTI
𝟙𝟘 𝕪𝕖𝕒𝕣𝕤 𝕕𝕚𝕗𝕗𝕖𝕣𝕖𝕟𝕥|𝟙&𝟚
Fanfiction•𝙵𝚒𝚗𝚊𝚕𝚒𝚣𝚊𝚝𝚊• [Volumul 1] Kim Sang Mi este o fetiță de 12 ani care avea o viață 'normală' până un bărbat pe nume Jeon Jungkook a cumpărat-o de la familia ei pe o frumușică sumă de bani "Nu îmi pasă că are 12 ani, e frumoasă și asta conteaz...