The Vampire Behind Me [FINALIZATĂ]

Doar o noapte obișnuită

Limbile ceasului alergau haotic până ce au lovit ora 12. Miezul nopții. Odată cu bătăile stranii ale acestuia, țipete stridente se auzea din cameră de alături. Glasuri înfiorate, unde teama era cea mai simțită, prin care disperarea curgea ca sângele în vene...momentul când teroarea își făcuse loc în inimile celor dinăuntru.
Curajul era decât un cuvânt din domeniul trecutului...nu exista! Nu avea cum! În aceste clipe terifiante...nu mai aveai încredere nici măcar în cei de lângă tine...nici măcar în cel ce te ținea de mână.
Vântul aspru de afară agită clopoțeii agățați de cuiul ruginit bătut în lemnele verandei...sunetul monoton al acestora le dădu fiori pe șira spinării celor din camera de unde veneau toate zgomotele puternice.
Măreața lună gălbuie se profila solitară pe cer, fiind, în anumite momente, acoperită parțial de umbra câtorva nori. Urletele animalelor nopții la astrul de pe cer, erau detaliile unei nopți de groază perfecte.
Până și copacii erau provocați la joacă, frunzele lor foșnind sinistru și aruncând umbre întunecate pe aleile șerpuite.
Chipul câtorva dovleci sculptați și slab luminați înăuntru cu câte o lumânare ieftină, urmăreau mișcările trecătorilor și curioșilor ce aveau să le treacă pragul. Ei nu oferau o primire prea călduroasă și nu e vorba de felul in care arătau...ci de scările strâmbe de lemn, ce scarțâiau ciudat la fiecare pas făcut, la ușa prăfuită și veche...de fapt...la toată casă scufundată în întunericul vast al pădurii din spatele ei. Umbrele șirete ale arborilor care aruncau fiori de spaimă asupra casei și liliecii ce zburau haotic din vârful acesteia, locu ce le era acum casă. Câteva scânduri lipsă de pe acoperiș peticite cu alte bucăți de lemn, doar doar să nu ningă înăuntru.
Nu era singura locuință care era cât se poate de stranie, dar era cea care le întrecea pe celălalte cand venea vorba de decor și farse de Halloween.
Da. Într-adevăr. Era bine cunoscuta noapte de Halloween în care strigoii, vampirii și vrajitoarele ieșeau din întuneric și plecau la colindat.
Cele mai înspăimântătoare creaturi hoinăreau pe strazile slab luminate în speranța de a face rost de ceva dulce, dar și de pradă slabă pe care să o sperie.
În ciuda aspectului cu adevărat dezgustător, vocea subțire și inocentă îi dădea de gol chiar și pe cei mai viteji din "haită".
Se duceau din ușă în ușă și ciocaneau, zicând vorba lor clasică și primind o grămadă de bomboane în plasele de cârpă pe care le purtau pe umăr.
Acest "sport" era practicat în special de juniorii ligii, seniorii petrecând noaptea spunând legende de groază spre a vedea cine țipă mai tare, cine are nevoie să meargă la toaletă cu o lanternă sau cine o sa arunce jucăriile pe geam pe motiv că sunt posedate.
Un aer rece îmbiba nările și un slab miros de scorțișoară amețea trecatorii. Probabil ca bătrâna și scofâlcita Hilda, de la capătul drumului, iar încerca să gătească ceva pentru soțul ei decedat cu vreme în urmă (ea credea încă în faptul că bărbatul trăiește și vorbea cu el de parcă ar fi fost chiar acolo, ascultând și raspunzând) sau pentru "copilașii ei", vreo patru ghmeuri de blană de diferite culori care tot ce făceau era să caute atenție sau să miorlăie că le era foame.
"Măcelarul furios" sau sub numele lui real, doar Rolys B., un bărbat albit de la negura vremurilor, ce a lucrat într-o măcelărie de la periferia orașului cam...toată viața...se enerva așa rapid în astfel de sărbători. Nu suporta sa vină la ușa lui tot felul de nesăbuiți să-i ceara dulciuri...era...patetic! Vaduv de câteva decenii încoace, toți speculează ca si-ar fi ucis soția cu sânge rece chiar cu cuțitul lui de măcelărit, într-o noapte posomorâtă ca aceasta doar pentru ca ea a primit copii cu colindul...
Prostii! Ăsta era doar un mit să-i sperie pe străini si pe cei slabi de inimă...Bine...Asa se spunea! Adevărul e că nimeni nu știa nimic despre asta...erau doar speculații...mii si mii de speculații. Poate că Măcelarul furios chiar a făcut asta...sau...poate nu! Este unul din misterele orașului care probabil nu se va rezolva niciodată, dar va fi mereu prezent în mintea tuturor și va circula generații întregi...
Cel puțin, acest oraș nu era genul de legendă clasică unde se găsea casa bântuită plină de fantome, păpuși care prind viață și vor să-și omoare stăpânul sau ceva asemănător...
Aici nu se aflau astfel de lucruri bizare, dar ca orice alt loc la fel de straniu, avea și el tainele lui.
Se spune că acum car de vreme, acest oraș aparținea unei familii de vampiri  care încă mai trăiesc și in ziua de azi chiar în casa cu numărul 19, unde vom petrece această noapte de Halloween. Nu, casa nu era pustie. Era locuită de o familie cât se poate de normală și cât se poate de ne-vampiri.
Oricum, cine ar fi crezut astfel de povești de adormit copii?