The Vampire Behind Me [FINALIZATĂ]

Un ungher uitat

*în mintea lui Cam*

Mă prinde de încheietura mâinii și mă ține strâns. Totuși, îmi plăcea senzația...Mă făcea să mă simt in siguranță.
El stătea în fața mea și trupul lui slăbuț, osos, acoperit de toate hainele acelea vechi, ponosite, se profila în întinderea neagră. Părul lui închis la culoare stătea răvășit, dar urmele de gel erau încă vizibile, arătând de parcă nu-și mai făcuse o baie de ani buni.
Își întoarce privirea de sticlă și văd în ochii lui valuri de căldură și un sentiment de calmitate și iubire care mă cuprinde.
-Să nu te temi! Îmi șoptește el cu glasul suav, în timp ce ne cufundam și mai mult în sufletul naturii.
Nu puteam distinge niciun contur altfel în tot acel tablou aidoma unei povești de groază. După mine, toate trunchiurile erau la fel, toate potecile bătătorite în pământul umed semănau și din când în când, un sunet ale unei vietăți se auzea în depărtare...Pentru mine...Eram într-un labirint fără vreo urmă de ieșire. Dar Melovin părea sigur pe el. Înaintam ținându-ne de mână, sperând că în curând se va ivi măcar un petic de lumină sau locul promis.
-Ești bine?
Mă întreabă el, încercând să dea la o parte din drum câteva crenguțe.
În mintea mea, voiam să-i răspund că sunt perfect atunci când el îmi este alături, dar nu aveam curajul să spun asta, așa că am improvizat.
-Da...mulțumesc...
Îi arunc un zâmbet și el mi-l dă înapoi, încă și mai dulce.
Pădurea începea să se rarefieze; poteca se pierdea la orizont, transformându-se într-o cărare pavată cu piatră cubică, măcinată de de trecerea timpului.
Coroanele copacilor se micșorau încet încet, iar acum, felinarul gălbui de pe pânza albastră își făcuse apariția și se fălea în balta întunecată.
Aleea se termină cu niste spini și ierburi urât crescute, în care Melovin mă atenționează să nu pășesc.
Momentan eram derutată...Nu știam în ce parte să mă uit...Ajunsesem într-un loc atât de...frumos...dar în același timp și un aer sinistru îmi invada plămânii.
Melovin m-a adus la.....