Dupa alti doi ani, mama s-a hotarat sa sa incercam din nou. Stiam ca este in zadar, dar macar asa mama zambea. La spital, am intalnit niste prieteni de familie, cu care e nu avusesem tangente pana in prezent, venisera in vizita la fiica lor care isi incepuse cariera ca asistenta.
Dupa cativa ani, am resimtit acea durere in piept, dar de data asta era o senzaie placuta, la auzul vocii ei , inima imi tresarea la fiecare silaba, parul mi se zbarlea pe piele la fiecare atingere a asistentei. Cand i-am auzit numele, muschii fetei s-au miscat singuri si au produs un zambet natural ce amplifica durerea din interiorul pieptului meu.... pe ea o chema Natalia Schmitt.
Natalia....ah! Ce nume de zeita... ce atingere de inger... ce voce de zana....
Pentru prima oara am simtit ca mi-as da si viata pentru o a o vedea la fata... Cand parintii m-au vazut atat de emotionat, a intrebat-o daca era de acord sa-mi poarte de grija pe toata durata sederii mele in spital. Pentru prima oara am simtit ca ma imbujorez... Incepuse sa-mi placa la spital.... Mirosul nu mai parea asa insuportabil,acoperit de parfumul ei de lavanda cu miere. Cand nu era cu mine, starile depresive impreuna cu restul spitalului reveneau la paleta lor de la gri deschis la gri inchis.
In fiecare seara venea sa ma verifice si vorbeam despre orice... Ea a fost prima persoana in fata careia mi-am deschis sufletul.... fiind priml meu prieten, nu stiam cum sa reactionez si eram precum un copil in prima zi de scoala... Ea a fost cea care m-a invatat sa arat lumii cine sunt.... Stiindu-mi situatia si dorinta de a invata, in fiecare seara pe muzica lui Beethiven, ascultam cum imi citea din carti de istorie... Nu-mi venea sa cred, o lume noua pana atunci interzisa mi se deschidea. Am rugat-o sa ma invete tot ceea ce spun acele carti,. Cand imi citea, se inregistra pentru a putea asculta cand ea nu era aici. Inima imi batea din ce in ce mai tare doar la auzul respiratiei ei firave...
