Datorita ei am invatat despre visele unor oameni nu cu mult diferiti de mine, Beethoven-surd, Van Gogh- fara o ureche, si totusi, oameni realizati. Am inceut sa visez din nou... Cunosteam toate melodiile lui Beethoven, continutul cartilor de istorie universala si semnificatia cuvantului prieten.
Voiam sa traiesc din nou! Ma resemnasem cu ideea ca ideea ca nu voi putea vedea vreodata, dar nu era ceva care imi lipsea, niciodata nu am avut parte de cheia de la usa acestei lumi, dar acum imi era indiferent. Natalia era acum alaturi de mine in fiecare clipa si urmarea cum evoluam datorita ei.
Intr-o zi de marti a lunii octombrie, fetele noastre s-au atins, buzele noastre s-au intalnit pentru prima oara, fiintele noastre s-au contopit in acele ore, siguri in casa mea, dar nimic nu mai conta, eram doar noi doi deveniti un inreg, totul unul pentru celalalt.
In acel moment frica de a fi alaturi de cineva scolit, cu un viitor stralucit in fata, cu 4 ani mai mare ca mine, a disparut... Pentru prima oara am auzit si rostit cu adevarat cuvintele " TE IUBESC!" .
Nu am sa uit niciodata ziua in care ne-am cunoscut de-a intregul, ziua in care a devenit a mea, iar eu al ei, ziua in care jumatatea mea lipsa a revenit "acasa". Nu voi uita niciodata tonul vocii ei, conturul buzelor, formele sale pline si mainile fragile ca ale unui copil.
Inocenta, iubirea, sentimentul de unitate, toate se scurgeau din tine in mine.... Momentul in care eu m-am nascut cu adevarat. Atunci am revenit cu raspunsuri asupra unei probleme existentiale:
