Sirius

Unsprezece

SCAR

Jetul de apă rece mă izbi direct în spinare, ca o rotocoală de nori şi tunete. Oasele mi-au înţepenit, rând pe rând, pornind din craniu şi până în degetele de la picioare. După felul în care pielea mi se învineţi pe şolduri şi abdomen, am bănuit că duşul acesta rece avea să-mi aducă toate diagnosticele pe foaie, mai târziu, dar mă mulţumeam, pentru că nu simţeam nimic. Nu mă afecta cu nimic.

Şi nu simţeam nimic, pentru că atingerile lui Deacon erau atât de vii pe pielea mea, atât de puternice şi irezistibile, încât absorbeau toată realitatea, cu mine totodată.

Mâinile mi-au trecut prin toate locurile vulnerabile în care degetele lui au lăsat amprente şi senzaţii pe care, fir-ar să fie, nu credeam că le poţi simţi vreodată atât timp cât trăieşti şi nu visezi cu ochii deschişi. Oricine şi-ar dori astfel de atingeri, doar că eu nu credeam că voi fi demnă să primesc aşa ceva. Mâinile lui erau încă acolo, orice aş fi făcut. Alunecând de-a lungul coapselor mele, pe braţele mele, peste tot unde pielea mea fierbea instant la foc mare.

Un geamăt mai mult sugrumat mi se rostogoli din piept. De ce îmi era atât de greu să mă eliberez de el? Niciodată nu am simţit presiunea asta haotică în piept doar la gândul că urma să îndepărtez încă o persoană de lângă mine şi groapa neagră pe care o căram în spate. Mă pricepeam destul de bine la a stârni frică şi dezgust, nu mă bântuiau temeri în legătură cu oamenii care ar dori să rămână aproape de mine. Acum, ce naiba se întâmplă? Mă blestemase cineva?

De ce nu voiam cu adevărat să-l alung pe Deacon din viaţa mea? Nu ştiu cât de mult m-am axat până acum pe ceea ce este adevărat, dar singurul lucru pe care îl ştiam acum, orbită de sentimente sau nu, era că durea al naibii de tare să păstrezi distanţa faţă de o persoană pentru care simţi mai mult într-o secundă decât ai putea simţi întreaga viaţă.

— Eşti o fraieră, Scar! Trebuie să-l uiţi.

Şi asta era adevărat, pe bune. Mă simţeam ca o fraieră şi pe drept vorbind, eram una.

Am închis robinetul şi am ieşit afară din duş, încercând să-mi mişc oasele picioarelor ca să le dezmorţesc într-un fel.

— Ce cauţi în camera mea?

Lungit în patul meu, îmbrăcat în blugi şi cămaşă, Vance se ridică într-un cot, privindu-mă din cap până în picioare ca pe un cornet cu zece cupe de îngheţată. Un colţ al buzelor i se ridică atunci când mă descoperi îmbrăcată în capotul meu de baie, scurt.

— Mă plictiseam singur, răspunse prompt. Luminată să fie calea Domnului pe care te-ai născut tu, iubito. Uită-te la picioarele alea. De ce le ţi ascunse întotdeauna sub pantalonii ăia largi?

— Pentru ca idioţii ca tine să nu se holbeze la ele.

Îşi reluă poziţia dezarmată, încrucişându-şi gleznele peste cuvertura mea curată şi ducându-şi braţele sub cap.

— Idioţii ca mine ar face orice să se delecteze cu trupul tău.

— Ar accepta chiar şi un şut în testicule? Pentru că, te asigur, asta îţi pot oferi dacă nu zbori din patul meu chiar în secunda asta.

Să zboare? Nu. Se pare că Vance şi-a propus să aprindă toate organele din mine în noaptea aceea. Pentru început, s-a urcat în pat încălţat, cu hainele de oraş şi nefăcut duș. Ticălosul chiar ştia cât de mult uram asta. Apoi, şi-a legat ochii cu lanţul de picioarele mele, deşi aflase cât de instabilă eram în legătură cu corpul meu.