Sirius

Doisprezece

DEACON

Nu-mi puteam lua minţile de la ea.

Toată lumea se distra, dansa şi se dezbrăca, doar că eu nu mă puteam deconecta de la gândurile mele.

Gustul periculos de whisky şi aromele amare ale tutunului mi se combinau pe vârful limbii, aducându-mi aminte de mirosul pielii ei cicatrizate, delicate, şi umede sub palmele mele, ca şi când m-ar fi implorat să-i domin trupul.

Nu-mi puteam lua minţile de la Scar, fiindcă orice aş fi făcut, mă trezeam topit în ea, în amintirea ei, în glasul ei, în reproşurile ei, deşi o văzusem cu doar câteva ore în urmă. Senzaţia de gol din stomac parcă s-a extins până în torace şi umeri, era insuportabilă, sub orice critică.

Mă aflam în mijlocul unei petreceri unde, aparent, sute de persoane erau deja leşinate de beţie pe sub mese sau pe întinderea gazonului, în compania plăcută a unor parteneri, dar pe mine alte curiozităţi mă încercau: Cat de calde îi sunt răsuflările? Mi-ar permite vreodată să mă rătăcesc în ele? Voiam, doar, să mă rătăcesc în ea ca într-un labirint şi să nu mai evadez niciodată.

Aş fi făcut-o oricum, chiar dacă ea mi-ar fi interzis. Pentru că mă omorâse în ultimele două zile şi pentru că mă înviase, în acelaşi timp. Dar nu în ultimul rând, pentru că simţeam că mă usucă până după os dorinţa de a-i surprinde în tăcere fiecare început de răsuflare. Orice ar însemna asta, se manifesta ciudat, ca un bolovan ce mă izbea în spinare şi în piept, şi peste tot unde funcţionam. Din cap până în picioare. Greu puteam să reacţionez şi să controlez nevoile care, dintr-odată, toate mă năpusteau în stil de avalanşă.

Îmi era imposibil să mă detaşez de ea, iar asta mă speria mai mult decât m-ar fi speriat odinioară singurătatea sau gândul că voiam, pur şi simplu, să-mi iau zilele.

Dacă aş fi simţit acelaşi lucru pe vremea când mă îndrăgostisem de Hannah, poate că acum mi-ar fi fost mai uşor să opresc tramvaiul care părea să mă buşească drept în faţă. Însă nu am făcut-o. Nu s-a întâmplat niciodată să simt pentru Hannah ceea ce simţeam acum pentru Scar, înconjurat de sute de oameni, şi totuşi plin doar de ea.

Fir-ar să fie!

Ce rahat înseamnă asta?

Voiam doar să dispară ceea ce simt. Nu mă simţeam confortabil să-mi doresc o persoană în asemenea fel, mai mult decât îmi era cu putinţă. Probabil nici nu era sănătos ceea ce se întâmplă.

— Nu te-am invitat la petrecerea mea, mi-a reproşat o voce răguşită, plină de ură.

Nu i-am acordat atenţie.

Stand la etajul unu, lângă îmbinarea holurilor, m-am aplecat pe coate, urmărind cu plictiseală dezmăţul de la parter. Camerele de la etaj erau deja ocupate, cred că am surprins şi un trio mai nărăvaş făcându-şi loc într-un dormitor, în timp ce melodia Sail de la Awolnation bubuia în boxele din întreaga casă. Eleanor dansa cu doi nătăfleţi din an inferior, dar cu toate astea tot voiam să le dezlipesc mâinile alea lipicioase de pe şoldurile ei. Nu ştiu de ce aveam impresia că până în zorii zilei lenjeria ei nenorocită, după care căutasem aproape o oră, va ajunge rătăcită în piscină. Băuse mai mult decât i-am permis, cu condiţia de a vărsa totul în boscheţi înainte să plecăm, ca să nu mă trezesc că-şi goleşte stomacul în maşina mea sport. Nu-mi păsa, putea să-şi îndese degetele pe gât. Altfel, nu ştiu cine ar fi dus-o acasă, pentru că eu în niciun caz nu-mi risc maşina.