Pierduți in trecut

Capitolul 2

     Mă trezesc ca dintr-un coșmar când aud alarma ceasului cum îmi țiuie in urechi, dar coșmarul abia acum urma să înceapă. Deschid ochii și clipesc des din cauza luminii care pătrunde pe fereastră. Mă ridic leneșă din pat și încep să mă pregătesc pentru prima zi de liceu din clasa a 12-a. Uraaaa!(Sper că simțiți sarcasmul) Mi-am luat o pereche de blugi negrii rupți, un tricou alb scurt, o jachetă de camuflaj și o pereche de adidași negrii cu platformă.
     Am coborât scările și am intrat în bucătărie pentru a lua micul de jun. În bucătărie era doar Christopher care pregătise două boluri de cereale cu lapte.
    -Neața!
    -Neața! îi spun eu somnoroasă
La masă a fost liniște, ceva neobișnuit pentru noi.
     Pe drumul către școală am mers tăcuți, dar eram sigură, Chris știa la ce mă gândesc și era acolo să mă sprijine chiar și așa în tăcere. Când am ajuns în dreptul școlii, nevrând să mă mai mișc nici un pas, Chris ma luat de mână și mi-a zis:
    -Sunt aici, Thali. Orcie ar fi vom trece prin asta împreună.
     Mă simțeam nesigură pe orice pas aș face în continuare, mă simțeam de parcă orice mișcare aș face ar fi greșită și aș cădea Intr-o groapă adâncă din care nu mai pot ieși. Simțeam că ceva lipsește, simțeam că eu nu sunt cea care stă acum în fața scolii alături de prietenul ei cel mai bun. Eram nesigură pe tot ce va urma. Și cu toate astea mi-am făcut curaj și am pășit alături de Chris în școală.
     Școala arăta destul de frumos cu dulapuri colorate și cu multe persoane care râdeau și glumeau, pe fețele lor se putea citit fericirea în timp ce pe fața mea se citea tristețea și nesiguranța. Am văzut cum Chris mă trage spre un grup, m-am uitat la el mirată fără să înțeleg ce se întâmplă.
     Era un grup format din două fete și încă doi băieți, care s-au întors șocați, dar în același timp fericiți către Chris.
    -Hey! Ce mai faci omule? îl întreabă un băiat blond cu ochi albaștri
    -Bună! Doamne ce mă bucur să vă văd, nu ne-am mai văzut de mult timp. spune Chris și eu rămân încruntatăa
    -Dar domnișoara aceasta drăguță de lângă tine cine e? întreabă celălalt băiat
    -Ea este Thalia. Îi spune Chris amuzat.
    -Bună! răspund eu reținută
    -Ea este cea mai bună prietenă a mea. începe Chris brusc. Iar ei sunt prietenii mei ne-am cunoscut acum ceva vreme la un festival.
     O fată blondă, drăguță începe să vorbească.
    -Eu sunt Emma, iar ei sunt Christina, Luke (arată spre cel blond cu ochi albaștri) și Jake.
    -Încântă! Și cum este pe aici?
    -E destul de tare, profesorii sunt ok, bine nu toți dar na asta e, iar colegii sunt de treabă, dar e un grup...
Emma nu a mai putut continua pentru că atenția tuturor a căzut pe un grup format din zece persoane care parcă defilau pe holurile liceului. Captivaseră atenția tuturor. Fetele erau fardate destul de mult și îmbrăcate cu fuste scurte, iar băieții păreau cam dobitoci, dar destul de arătoși încât toate fetele picau la picioarele lor. Cred că făceau parte dintr-o echipă sportivă sau ceva. Grupul era condus de o fată roșcată  cu ochi căprui care părea să aibe o atitudine răutăcioasă și un băiat brunet cu ochi verzi care părea puțin îngâmfat. Însă totul a revenit la normal după ce grupul a dispărut din peisaj.
    -Da la grupul ăsta mă refeream. a spus Emma
    -Chiar, ce e cu ei? întreb eu destul de nedumerită
    -Ei sunt "cei populari" cum s-ar spune, se cred regii școlii pentru că băieții ăia fac parte din echipa de baschet a școlii.
    -Aha am înțeles. Eu una sincer cred că sunt cam narcisist. spunanad asta in jurul meu a început să se audă hohote de râs
    -Gluma e glumă Thalia, dar ar fi mai bine să nu te apropii sau să vorbești prea mult cu grupul ăla, pot aduce numai necazuri.
    -Da cum spui tu....

     În scurt timp atenția ne-a fost captată de o voce care se auzea în boxele de pe hol. Presupun că era directorul care ne-a spus să ne adunăm în sala de sport a liceului.         Sala de sport era una destul de mare și arăta foarte bine, se vede de ce echipa de baschet se crede ce a mai tare de aici, presupun că majoritatea lumii îi consideră ca pe niște zei. Erau mulți copii în sală și era foarte multă gălăgie, dar s-a făcut liniște când directorul a apărut și a început să își țină discursul plictisitor în care spunea ce așteptări are de la noi, ce avem voie să facem și ce nu și așa cum mă așteptam despre echipa de baschet pe care a lăudat-o de câte ori a avut ocazia. Cât directorul încă vorbea privirea mea s-a mutat în altă parte și atunci l-am observat era băiatul brunet care conducea grupul acela pe hol mai devreme, se uita fix la mine, mă studia din toate punctele de vedere, am făcut contact vizual pentru un moment, iar apoi mi-a zâmbit arogant și și-a întors privirea fiind chemat de fata roșcată de lângă el. Nu am înțeles ce a fost asta.
     După terminarea discursului sala a început să se golească toți elevii îngramadindu-se spre ieșire.
     Am ajuns acasă și am preferat să mă uit la un film alături de Chris în speranța că voi uita acea privire verde care mă amețise.
-----------------------------------------------------------
Păreri?
Necorectat