•~•Capitolul 4•~•

47 3 0
                                    

Într-un alt capăt al orașului, tipul care s-a întâlnit la fast food-ul acela cu Valentina, stă nepăsător în fața blocului.
Briza vântului îi bate printre ploapele ochilor lui reci și căprui. Fața îi era rece, mai ceva ca un bulgăre de zăpadă.
Părul lui era de culoarea whisky-ului.
Acest tip se numea Daniel, și era motociclist. De mic l-au pasionat motoarele, cursele, și tot ceea ce ține de acest lucru.
Avea în jur de 1,82.. :) era destul de înalt dacă stai să te gândești bine. Părinții lui mereu i-au oferit ce și-a dorit, chiar dacă nu prea i-au fost alături, din cauza job-ului pe care îl aveau.
Daniel avea 18 ani. Urma să-și aleagă o facultate, un viitor, un destin.

După ce stă puțin cu privirea la peisajul oferit de natură, se gândește năpraznic, să-și delecteze puțin plămânii.
Scoate din buzunarul stâng al gecii o țigară pe care o aprinde. Fumul alb învăluie tabloul de toamnă, care încet se risipește cu venirea serii.

După puțin timp petrecut în voia sorții, apar 2 prieteni de-ai lui Daniel. Respectiv, Bogdan și Răzvan.

R: -Ooo! Fratele! Ce faci, ? Tot o țigară, ă?

D: -Am ceva mai bun de făcut?

R: -Păi..asta să-mi spui tu! Am crezut ești pe la agățat fete, după cum te știu..

D: -Nu, bro! Mai bine las naiba chestia asta. Mai bine singur. Nu mai am chef să-și bată toate joc de mine.

În momentul acela, intervine și Bogdan.

B: -Să-și bată joc de tine? Păi ce să-ți facem noi dacă ești fraier?

D: -Hai termin-o..n-am chef să-mi țineți morala în clipa asta.

R: -, tu cred ești îndrăgostit, frate :)) nu-i de bine

D: -Da frt, sunt îndrăgostit de mă-ta ;)).

În clipa aceea se așternuse liniștea. Nimeni nu a mai scos niciun cuvânt.
Daniel se urcă nervos pe motor, își pune casca, și gonește ca o hienă pe străzile pustiite ale orașului, care era învăluit de întuneric.

Suflete pe 2 roțiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum