Demonul șoselelor

Capitolul 3

Aveam toate simțurile în acțiune. Era răcoare și întuneric, iar eu nu obișnuiam să fiu afară la o asemenea oră, iar locul spre care mă îndreptam mă făcea să am sentimente incerte. Cercul de lectură se terminase în urmă cu jumătate de oră și parcursesem pe jos distanța de la centru până la periferia orașului. Simțisem nevoia de a avea timp să mă gândesc dacă să mă întâlnesc cu Damian sau să fug spre casă cât mai pot, însă acum eram la nici 5 minute de locul unde îi spusesem să mă aștepte.

Știa că am să fiu adusă de verișoara mea până acolo, fapt ce era o minciună, dar era una nevinovată.

Am respirat greu atunci când l-am văzut stând pe capota mașinii sale, fumând o țigară liniștit, de parcă frigul pălea atunci când se izbea de trupul lui. Mi-a văzut reținerea de a mă apropia și și-a lăsat țigara într-un colț al gurii, făcându-mi semn să mă apropii.

- Nu fi timidă, iubire, a rânjit, ai luat cea mai bună decizie din viața ta să accepți să te întâlnești cu mine, a continuat.

M-a cuprins în brațele sale atunci când m-am mai apropiat cu câțiva pași de el și a suflat aer cald peste fața mea după ce și-a stins țigara.

- Nu știu ce să spun despre asta, am murmurat cu capul în direcția opusă.

- De ce ești atât de nesigură, Angeline? mi-a pronunțat numele apăsat. Ți-am dat în seara asta un motiv pentru care să fugi de mine?

- Nu, nu încă, i-am răspuns privindu-l în ochi, iar buzele lui mi-au sărutat apăsat obrazul, dar în seara aceea..., am zis, lăsând propoziția în aer.

- Știu, a zâmbit drăcește, ai fi fugit fără să te uiți în urmă când ai realizat în ce te-ai băgat, când ai realizat că ai intrat în arena demonilor.

Am înghițit în sec și l-am întrebat, pentru a schimba subiectul:

- Seara abia a început pentru tine, nu-i așa?

- Nu aș putea spune că a început, mi-a răspuns, aprinzându-și altă țigară, abia după ora 22 se dă startul primei curse, atunci e momentul în care mă dezlănțui, a zâmbit în colțul gurii. Ceva îmi spune însă că pentru tine seara se termină la 22, nu-i așa, prințeso?

Am simțit cum sângele îmi urcă în obraji și am avut senzația că râde de mine, dar știam și eu că avea oricum dreptate.

Mă ținea în brațe și fuma, asta era tot ceea ce făceam, pentru că nu voisem să particip la curse cu el.

- Mă poți lăsa aproape de casă, iar apoi să te duci să-ți protejezi titlul de rege al șoselelor, am murmurat cu bărbia pe umărul lui, nu trebuie să lipsești pentru mine.

- Nu, a fost tot ce a zis.

- Dar..., am început, din câte am înțeles data trecută tu ești cel care trebuie să concureze primul, dacă tu nu vei fi atunci nu se va ține nicio cursă? am întrebat.

- Nu se ține nimic dacă lipsesc mai puțin de trei zile, după perioada asta se dă din nou startul. Și data ta trecută a însemnat prima oară în care ai fost acolo, iubito, nu-i așa? a punctat acest aspect, strângându-mă după talie cu un braț.

Am apucat să dau din cap la întrebarea lui, pentru că telefonul i-a sunat și a privit numele apelantului cu o expresie de piatră. M-am desprins de el, lăsându-l să vorbească în voie, doar că nu purta o conversație oarecare, ci țipa și amenința persoana de la celălalt capăt al firului.

Secundă cu secundă realizam tot mai profund ce făcusem, realizam cărui pericol mă expusesem. Venisem să mă văd, noaptea, cu un bărbat periculos despre care nu știam mare lucru, și care aproape m-a făcut una cu pământul când m-a întâlnit pentru prima oară.