Demonul șoselelor

Capitolul 4

Expir zgomotos și strâng din ochi. Dafne, asistenta de la spital care mi-a luat sânge, o cunoștință veche, a fost cea care a găsit pliculețul. Nu știu dacă ar trebui să expir ușurată că nu a ajuns pe mâinile altcuiva și lucrurile să degenereze sau să mă tem că îi va spune unchiului meu.

Dafne îmi știe vechea problemă. A fost acolo când am fost dusă leșinată la spital, pentru că mi se puseseră substanțe interzise în băutură, iar de atunci am tot ajuns la ea când făceam de bună știință exces. De șase luni merg și donez sânge și părea mulțumită de schimbarea mea în bine, dar acum sunt sigură că am dezamăgit-o.

Îmi strâng lucrurile de pe birou și vreau să mă bag sub pătura mea pufoasă, dar primesc un alt mesaj de la un număr pe care nu îl am în agendă. O poză cu Damian care căsăpea un alt bărbat îmi apare în fața ochilor și arunc aparatul între perne, pentru a-mi scoate acea imagine din cap.

Probabil că persoana care mi-a trimis poza a vrut să mă pună la curent cu modul în care se comportă și acționează Demonul Șoselelor, dar nu am nevoie să văd. Mi-a fost de ajuns să-l întâlnesc de câteva ori ca să știu că zvonurile care circulă despre el sunt reale.

Următoarea zi o găsesc pe Dafne așteptându-mă în fața liceului. Dacă a venit până aici înseamnă că am probleme serioase.

- Bună, îi spun zâmbind strâmb, dar expresia ei rămâne de piatră.

- Angeline, nu pot să cred că am găsit pliculețul ăla chiar după ce ai plecat tu. Spune-mi că nu e al tău, spune-mi că nu ai făcut din nou prostia asta!

- Ba da, oftez, pliculețul e al meu, dar nu am mai consumat din nou, m-am luptat cu instinctele acelea, protestez.

- Dar de ce deții așa ceva? continuă să mă interogheze.

- Giulia, îi zic cu jumătate de gură.

- Te credeam mai bună de atât, scumpo, te credeam mai precaută, mai atentă la detalii. Îți dai seama ce ai fi putut păți dacă altă persoană găsea lucrul acela? Îți dai seama că ai adus droguri într-o instituție a statului? Știi cât de grav e asta?

- Nu m-am gândit că îmi va cădea, bine? Chiar azi am să scap de restul..., spun rapid.

- Ai face bine să fie așa, pentru că altfel am să discut cu unchiul tău și fi sigură că te va trimite într-un centru pentru reabilitare!

Femeia plecase, lăsându-mă cuprinsă de îndoieli și frici. Fusesem nesăbuită din nou și nu mai puteam pierde nicio clipă având jointul asupra mea. Mă presa pe creier și pe conștiință, și mă îndrept spre o toaletă publică, pentru a-l arunca.

În drum spre casă iau autobuzul și când acesta oprește la semafor pot vedea în dreapta o mașină relativ cunoscută. Telefonul îmi vibrează în buzunar.

Coboară la prima stație.

Deși fără să-mi doresc să îi dau satisfacție, fac ceea ce îmi zice. Mă urc în mașina lui de îndată și îl sărut pe obraz.

- Ești supărată? mă întreabă conducând.

- Da, îi zic, am luat o notă mică, oftez, spunând doar pe jumătate adevărul.

- Cât înseamnă o notă mică? ridică o sprânceană la mine.

- Am obținut doar 85 de puncte în testul la mate.

- Am auzit că ești un mic șoarece de bibliotecă, dar nu și tocilară neapărat, mă luă peste picior.

- Și de unde ai auzit tu, mă rog? mă uit urât la el.