06

1.6K 110 25
                                    


POV JUNGKOOK

Ma îndreptam spre cafeneaua mea favorita deoarece este cea mai apropiata de casa mea,azi  mă întâlneam cu fostul meu iubit, jimin. Știu că spuneam că alți cred că sunt homosexual dar daca am avut o relație de aproape un an cu un alt bărbat nu mă face nu? Ei totuși nu cred că sunt homosexual, niciodată nu mi-a plăcut acest cuvânt deci mă consider heterosexual sau poate bisexual ? Nu știu, niciodată nu m-am decis în privința orientari mele sexuale,dar nu îmi place că alți sa mă considere homosexual ,deci nu am afirmat asta niciodată , Chiar daca părinți mei îmi spuneau că sunt bisexual
Dar nu mă interesează ce sunt atât timp cat mă simt eu bine și îmi fac perechea sa se simtă bine

Sunt într-o încurcătură și nu mă pot decide sunt ca o domnișoară care trebuie să aleagă între culorile  panofilor, sa fie roșu sau mai bine negru sau și mai bine alb?

Să fiu oare heterosexual sau mai bine homosexual sau și mai bine bisexual?

E aceeași chestie

In privința lui jimin,
Chiar daca este o diferență de vârstă între noi ,nu ne interesează, ne cunoaștem de când eram mici,am fost vecini și neam petrecut aproape toată copilăria împreună până m-am mutat in seoul pentru a-mi continua studiile

Părinți mei mereu m-au criticat și au spus că nu e bine sa ies cu minori ,dar am o chestie.....cum sa spun am un viciu daca am putea sa o numim așa , cu persoane mult mai mici la vârsta decât mine  și nu,nu sunt un pedofil .

Îmi plac persoanele tinere pentru că au un suflet pur nu ca ceilalți "ca noi" care mintea noastre ne conduce spre drumuri perverse ,și cele mai mici detalii credem că sunt cu dublu înțeles și nu te poți înțelege cu noi de aceea îmi plac suflete pure și inimi curate fara cicatrici,sa fiu eu cine lăsa prima urmă și să mă aibă în memoria lor pentru aproape toată viața de aceea nu știu  orientarea mea sexuala hai sa zicem că sunt bisexual

da,sau nu? Încă nu știu

Eu cu jimin,am ținut legătura, amândoi ne înțelegem bine așa că de ce să încetăm să mai fim prieteni ? Nu are rost.







ELEVUL MEU MĂ AGRESEAZĂ. •°•(kookv)°•°Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum