Punct

24 noiembrie 2018

                       În timp ce prietena mea stă de vorbă cu un tip lângă bar, eu stau pe un scaun și mă uit la Gelato. Doi dintre prietenii mei încearcă să îmi povestească tot felul de chestii, dar eu n-aud nimic din ceea ce-mi spun ei. Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine, dar nu pot să-mi iau ochii de la el, oricât aș încerca. Luminile din club se aprind brusc, iar el dansează în timp ce șterge barul. Fără să-mi dau seama, zâmbesc din senin și mă simt ca și cum aș fi hipnotizată de fiecare mișcare de-a lui. Cu cât mă uit mai mult la el, cu atât simt că băiatul ăsta are ceva special, tocmai de aceea nu pot să renunț la el. Orice ar fi, nu o să renunț la el. Nu o să renunț nici dacă o să mă roage să fac asta, pentru că nu pot.

Unul dintre prietenii mei observă scena, așa că vine mai aproape de mine și mă întreabă dacă s-a întâmplat ceva.

- Nu s-a întâmplat nimic, ce să se întâmple?

- Tipul ăla de la bar...

- Care tip de la bar?

- Barmanul.

- Ce e cu el?

- Ce vezi la el?

- Nu înțeleg la ce te referi.

- Știi la ce mă refer.

- Chiar nu știu.

- Ți s-a pus pata pe el.

- De ce spui asta?

- Se vede pe tine.

- Nu știu, îmi place ceva la el.

- Nu e de tine.

- Cine spune asta?

- Să fim serioși. E în spatele barului, nu o să îl ai niciodată.

- Zici?

- Nu e genul de tip cu care ar trebui să fii.

- Nu ți se pare că eu ar trebui să hotărăsc asta?

- Vrei să-ți spun părerea mea?

- Chiar dacă nu vreau, sunt sigură că oricum o să ți-o exprimi.

- Uită-te la voi doi, sunteți din lumi diferite.

În timp ce îl priveam direct în ochi pe Gelato, mă gândeam la faptul că nu există pe lumea asta o altă persoană care să vreau să mi-o tragă mai tare decât barmanul ăsta care nu-i de mine. Ăla a fost primul moment în care mi-am dat seama că pur și simplu nu îmi păsa absolut deloc ce cred ceilalți oameni despre el, nici chiar prietenii mei apropiați.

N-am stat să analizez prea mult ceea ce-mi spusese prietenul meu, ba toată discuția reușise cumva doar să mă facă să-l vreau și mai tare pe barman. În mintea mea mă întrebam doar dacă și barmanul vedea la mine același lucru pe care-l vedeam eu la el, încă din seara în care ne cunoscusem. Ideea că nu era de mine și că nu puteam să-l am, nu făcuse decât să mă pornească și mai tare.

Îmi doream mai tare ca niciodată să mi-o trag cu el, și nu eram dispusă să renunț. Avea acel ceva, iar prin acel ceva mă refer la faptul că reușise să mă facă să simt femeie. Și reușise să facă asta fără să fi pus măcar vreodată mâna pe mine, așa că mă aprindea și mai tare gândul că ar fi putut la un moment dat să fie în mine. Nu doar că era de mine, dar eram mai hotărâtă ca niciodată să îl am sau, mai pe românește, să mi-o trag cu el.

Nimic nu mă întărâtă mai tare decât ideea că trebuie să lupt pentru ceva, să mă zbat, să mă chinui, să depun efort. Sunt o fire competitivă și îmi plac la nebunie provocările așa că, dacă cineva îmi spune că nu pot să fac ceva, poți fi sigur că o să fac tot ce ține de mine ca să demonstrez contrariul.