Punct

23 decembrie 2018, noaptea

În fața mea era el, băiatul ăla de care mi-a plăcut pe toată perioada facultății. Poate că pare greu de crezut, dar nu mai simțeam absolut nimic pentru el, decât o dorința de a-l face să simtă ceea ce am simțit și eu timp de trei ani.

- Gata, plecați acasă?, îl întreb eu.

- Era să zic ceva.

- Ce?

- Mai bine nu.

- Poți să-mi spui.

- Mai bine plec cu tine.

- Cu mine?

- Pot să vin la tine în seara asta.

- Să ce?

- Mai ții minte cheful ăla?

- Care chef?

- Ăla la care am fost amândoi. Nu-mi spune că nu-ți amintești.

- Vag.

- Mai știi ce-am făcut acolo?

- Ce-am făcut?

- Chiar nu-ți amintești?

- Va trebui să-mi reîmprospătezi memoria.

- Ne-am sărutat.

- Ah, da.

- Nu-ți amintești?

- A trecut mult timp de atunci.

- Nu cred că nu-ți amintești.

- De ce contează dacă îmi amintesc sau nu?

- Eu îmi amintesc că ne-am simțit bine.

- Posibil.

- Și am putea să ne simțim și mai bine.

- În ce sens?

- Putem să mergem la tine.

- De ce am face asta?

- Uite, ești o tipă foarte hot.

- Mulțumesc.

- Dar trebuie să fiu sincer.

- Chiar te rog.

- Eu nu pot să-ți ofer relația pe care o vrei.

- Cine a spus că vreau o relație?

- Dacă ar fi fost să fie ceva mai mult între noi doi, nu crezi că s-ar fi întâmplat în facultate?

- Ba da. Tocmai din acest motiv nu înțeleg de ce aduci subiectul ăsta în discuție.

- Eu sunt la București.

- Știu.

- Tocmai de aceea nu putem să fim împreună.

- Fix asta era problema.

- Dar... asta nu înseamnă că nu putem să facem sex.

- Dacă mi-ai fi spus asta acum patru ani, poate că ziceam da.

- Îți spun acum.

- Apreciez, dar nu.

- Îți place de altcineva?

- Poate.

- Pot să-ți dau un sfat?

- Spune.

- Caută-ți un tip care să te placă mai mult decât îți place ție de el.

- Mulțumesc pentru sfat.

Dacă urăsc ceva din tot sufletul, este momentul în care trebuie să aleg dintre doi oameni. De data asta însă, trebuie să recunosc că alegerea a fost mai simplă ca niciodată. Aș fi putut să mă întorc în trecut și să deschid o cutie a Pandorei, în care închisesem absolut toate sentimentele pe care le-am avut vreodată pentru George, dar și pentru orice alt băiat de care mi-a plăcut vreodată. Am ales însă să las tot trecutul în urmă, și să trăiesc clipa. În minte mi-a apărut brusc imaginea lui Cătălin, care mi-a spus la un moment dat să încetez să mai fiu atât de calculată și să trăiesc clipa. În timp ce stăteam întinși pe iarbă, îmi spunea să nu-mi mai pese de părerea altora, să nu-mi pese de nimic altceva decât de mine și de ceea ce simt eu.

Dintre toți tipii de care mi-a plăcut mie de-a lungul timpului, Cătălin este unul dintre puțini tipi căruia chiar am simțit că îi pasă de mine. Din păcate mi-am dat seama de asta când era mult prea târziu să mai fac ceva. El este unul dintre puținii oameni pe care-mi pare rău că nu i-am ținut lângă mine, dar probabil că așa a fost să fie. Cu vorbele lui Cătălin în minte, l-am lăsat pe George să plece acasă, singur, iar eu m-am așezat lângă bar.

În timp ce mă gândeam ce ar însemna mai exact să trăiesc clipa în contextul actual, am ridicat privirea din telefon și în fața mea a apărut el. Posibil să fi fost doar rodul imaginației mele, pentru că de băut nu băusem nimic în seara aceea, dar pentru o secundă mi s-a părut că a zâmbit și că părea ușurat că încă eram acolo și că n-am plecat acasă cu George.

Oricum nu mai conta, pentru că în momentul acela am înțeles exact la ce se referea Cătălin, în urmă cu aproape zece ani. Privirea aceea a lui Gelato a reușit să mă facă să înțeleg că, oricâte scenarii aș fi avut eu în minte, niciodată nu aș fi fost cu adevărat pregătită pentru prima data.

Pentru prima dată, nu-mi păsa. Nu-mi păsa cum îl cheamă, câți ani are, unde lucrează, unde stă, la fel cum nu-mi păsa că nu eram într-o relație cu el și că ar fi putut să nu mă mai caute vreodată. Era singura persoană cu care simțisem vreodată că vreau să fac sex, nu că trebuie să fac sex.

De fapt, ăsta era motivul principal pentru care am evitat întotdeauna să am o relație. Mi-era frică de punctul acela în care aș fi simțit că sexul era doar un pas pe care ar fi trebuit să-l fac în relație, nu ceva ce simțeam că îmi doresc să fac.