De pe meleagurile durerii, încercând cel mai probabil în zadar să-mi eliberez o piatră de pe inima biciuită neîncetat, cu un lanț sudat din lacrimi si profunde mâhniri, îți transmit, veteran cititor,câteva din morbidele mele urlete sufletești.
Pășind pe aripile bătrânului noiembrie, pe chipul plâns al covorului multicolor format din frunzele arămii ale toamnei tardive, observ subtil, în detaliu și de la depărtare, strigătele de suferință ale unui suflet aproape pur, ce mă făceau încet, dar sigur, să simt vina ce-mi cucerea fiecare parte din corp.Nemaigăsind puterea de a reuși să mă învelesc cu argumente care mai de care mai solide, vorbele ei posedate de glasul unic si presărat cu mirodenii convingătoare, n-am avut de ales și am cedat.Am cedat și n-am crezut vreodata că de a lungul timpului,din paleolitic până 'n era comunicării și a tehnologiei,poate aparea în peisaj ceva mic, ușor de plimbat, hrănit de sentimente și adăpostit la loc sigur indiferent de greutatea corporală. Ceva care nu consuma niciun fel de combustibil dar care își face amprenta mai adânc în cugetul unei persoane în comparație cu un uragan apărut de nicăieri sau o schimbare climatică ce are loc odată la zece mii de ani.Cu el înveți să comunici de mic copil și în timp vezi că apar fel si fel de "rude" , unele mai mult sau mai puțin ciudate, cu diverse obiceiuri care te binedispun sau îți vine să scoți flăcări pe nas mai ceva ca un dragon obosit care nu mai poate avea control asupra sa.Pe unele îți face plăcere să le revezi , pentru că te binedispun și te susțin fizic și moral oricând și oriunde, similar cu aparitia unui zâmbet de nicăieri, chiar dacă ai o dantură perfectă sau nu , cu siguranță îți emană o energie pozitivă .
Cea de a doua categorie de "rude ", vrei să le vezi ,să te viziteze sau să le vizitezi, dar după câteva minute zeci de minute sau puține ore te cam plictisești de compania pe care ți-o oferă și începi să devii usor ușor recalcitrant și să nu mai ai chef de ele, continuând să trăiești cu speranța și să mori cu regretul că vei pleca / vor pleca cât mai repede, iar de cele mai multe ori nu prea se întâmplă.
În ultima categorie, amintim "rudele" , pe care nu le înghiți în niciun fel, pentru că tot ce știu să facă e să stea și să barfească pe unu și pe altu și să se hrănească tot timpul cu informații, cele mai multe fiind greșite / total neadevărate .Cam astfel stă treaba și cu cuvântul sau multitudinile de cuvinte.Dacă știi cum să le amesteci, persoanele din jurul tău le vor primi ca pe niste rude la care țin enorm.Dacă viata ta e monotonă și nu faci nimic să ieși din acest cerc vicios al rutinei ajungi în a 2 a categorie.De faci doar pe importantul si interesantul,umbli duhnind a tutun de la două străzi distanță și a alcool de zici c-ai fost înmuiat în "Mona" , vorbind de mii de euroi dar tu tragi de 200 lei 3 săptămâni încercând să prostești pe unu si pe altu neștiind în ce fel "câștigi " tu banii ăia, e cam penibil. Cine vrea să petreacă timp cu tine, cine și dă ani din viață pentru astfel de călăi, vor ajunge cu siguranță la colț de stradă trăgând din pungă.
Dacă într-un fel gândești, și altceva scoți pe gură, nu faci decât să ți înnegrești viitorul, precum tutunul o face cu plămânii. În timp, încet, dar sigur către o bătrânețe prematură sau o boala incurabilă.Ca na,bătrânețea si cancerul e pentru toata lumea.Stresul de zi cu zi aduce mai repede bătrânețea iar cancerul îl compar cu oameni de care n-ai nevoie niciodată,dar se adună unu câte unu și așa te împrietenești cu toți, crezând că devii popular, dar în realitate e un marș al disperării din care nu mai știi cum să scapi.Așa e și cuvântul.Poate face inima unui om să sară în sus de fericire, dar și să taie 'n carne vie.Și fără să anunțe primirea unei amarâte de diplome sau că-i vorba de un diagnostic crunt.Cuvântul în sine împreună cu modul în care e spus formează o echipă greu de învins.Încrederea e greu de obținut dupa ce pierdută.Cuvântul doare mai mult decât fapta, iar limba e mult mai ascuțită decat sabia.
