Scrisori Pierdute!

Capitolul 5

《O scrisoare pierdută pentru un om pierdut》

     Au trecut vreo șase ani de când ai dispărut din viața mea. Șase ani în care mi-am pus întrebarea: De ce?

     Nu cred că ți-am spus niciodată, iar acum regret asta. Te iubesc! Tu ai stat mereu lângă mine când am avut nevoie, m-ai ascultat de fiecare dată când am avut ceva de spus, niciodată nu mi-ai spulberat niciun vis și nicio speranță. Îți mulțumesc mult pentru că mi-ai dat șansa să te cunosc.

     M-am schimbat de când tu ai plecat. Uneori simt că îmi lipsește ceva, am impresia că niciun loc nu este pentru mine și câteodată parcă nici eu nu mă mai recunosc.

     Am slăbit mult! Gata cu fata grăsuță de 63 kg, acum am 49 kg. S-au terminat poveștile de noapte, în care ne spuneam întâmplări din viața. Și acum îmi aduc aminte ce frumos povesteai despre mama ta sau cum ai hrănit niște delfini cu struguri. S-au dus toate și nu pit să le recuperez.

     Unde ești? Cad, mă ridic puțin și iarăși cad. Iartă-mă! Am început să uit unele amintiri care ne leagă. Am uitat cum e să râdem împreună. Nu mai știu cum suna râsul tău sau vocea.

     Acum cine o să se mai joace în părul meu? Sau cine o să mă mai desprindă puțin de realitatea asta nemiloasă și o să mă ducă în lumea cu vise și înghețată.

     N-ai vrut să lupți! Un lucru vreau să știu: Te-ai gândit la mine când ai plecat spre îngeri? Am fost prezentă în gândurile tale?

     Nu am apucat să-mi iau rămas bun de la tine și nu o să fac asta acum. Ai murit, iar eu o să încerc să te păstrez cât pot eu de mult viu în mintea și inima mea. 

Cu drag, Druța