Fantasy | RomanceToată lumea cunoaște istoria lumii ca fiind împărțită în două ere: Înainte și După Hristos. Ei bine, de fapt, există și o a treia eră, cel puțin la fel de importantă, care împarte lumea în alte două categorii, mai puțin cunoscute: Înainte și După Zmei. A existat o vreme, acum mult timp în urmă, cu câteva milenii înainte de nașterea Domnului, când lumea zmeilor era deschisă spre a fi vizitată de oameni, o vreme în care sacrul și profanul se împleteau și se completau una pe cealaltă de parcă ar fi alcătuit aceeași ființă.
Imperiul zmeilor, Rhukka, își deschisese pentru întâia oară porțile în anul 5897, la cererea lui Lepidopterkus, împăratul acestora, care hotărâse că venise vremea să încheie vrajba dintre popoare printr-un armistițiu care avea să dureze milenii de atunci înainte. Le ordonase cu unsprezece ani înainte lui Axiopollis Marcellus și lui Elsequeel Ellenisih, mâinile sale drepte și totodată cei mai apropiați prieteni ai săi, să construiască o scară din diamant, suficient de lungă cât să atingă păgânul imperiu al oamenilor, Riadda, și suficient de lat cât să poată urca zeci de inși odată. De îndată ce scara trecu de testul ultimelor detalii, giganticele porți din aur ale Rhukkăi s-au deschis, miliarde de oameni amestecându-se în rândul zmeilor.
În primii zeci de ani, totul se desfășurase fără cusur. Inșii gustau din licoarea dulce a făpturilor mitice, bucurându-se de sunetul lirelor acordate de către degetele delicate ale nimfelor, iar aceștia din urmă se bucurau de inocența muritorilor, dansând alături de aceștia în hore nesfârșite și râzând la glumele lor lipsite de haz. La început, au crezut că oamenii se vor speria de înfățișarea lor înfiorătoare, de câte trei metri, cu dinții ascuțiți și îngălbeniți la rădăcina smalțului și mai ales de aripile lor la fel de impunătoare precum aripile unei mori de vânt.
Erau doisprezece în total, fiecare având puterea de a-și schimba culoarea în funcție de emoțiile și virtuțile fiecăruia. Primele trei perechi de aripi înfățișau atât însușirile care-i făceau mândri de ei înșiși, precum dreptatea, curajul, devotamentul, sinceritatea, cât și trăsături negative precum egoismul, trufia sau aroganța. Următoarele perechi de aripi le demascau emoțiile zilnice, colorându-se într-un verde precum pinul de brad când erau liniștiți sau în nuanța spicului de grâu când gelozia îi cuprindea. Însă de obicei erau de un gri movuliu, simbolizând neutralitatea absolută.
Desigur, zmeii de viță nobilă precum Lepidopterkus și familia sa, aveau a treia pereche de aripi vopsite în nuanța aurului strălucitor, fiind însă la fel de ușoare precum o coală de hârtie. Era semnul distinctiv al nobilimii. Iar atunci când aceștia decideau că vor să înnobileze pe cineva, le colorau cea mai lungă pană din prima aripă de pe partea dreaptă într-un auriu orbitor, obținând astfel titlul respectiv. Spre surprinderea zmeilor, oamenii s-au arătat curioși de tradițiile și viețile lor, renunțând la prejudecățile pe care aceștia se așteptau să le aibă. Le mângâiau aripile cu delicatețe și curiozitate, buricele degetelor fiindu-le timorate, începând de la poalele cefei, și continuând până în pământ, unde ajungeau târâite prin praf și frunze.
Pe data de unsprezece septembrie 5897, Lepidopterkus i-a trimis o scrisoare împărătesei muritorilor, Eretris Nymphalidae, cu gândul de a-și împărtăși intențiile privitoare la armistițiul dintre cele două popoare. Războiul rece dintre aceștia începuse încă de la etnogeneza poporului omenesc, Riadda, apărut cu mult mai târziu decât cel al zmeilor. Imperiul Riadda aspirase dintotdeauna să obțină o putere cel puțin la fel de semnificativă ca cea a zemeilor și știau că singura metodă prin care puteau face acest lucru era doar prin anihilarea lor. Astfel, în vara anului 4566, Riadda a declarat oficial război imperiului Rhukka, înrolând în armată peste două sute de mii de oșteni, ale căror armură nu era formată decât dintr-o bucată de fier ruginit și câteva sulițe boante.
CITEȘTI
The death of Art
Short StoryAșa cum este redat și în descrierea mea, sufăr de perfecționism, deci n-am de gând să public nimic pe cont până când lucrările mele nu vor deveni decente și finalizate. Dar uneori un sentiment nostalgic și visător mă cuprinde vis a vis de adrenalin...