Taste of Winter

Capitolul 1

Îmi agăț șorțul în vestiarul cafenelei, tura mea terminându-se deja de cincisprezece minute. Mă uit în oglindă în timp ce îmi aranjez fularul în jurul gâtului deasupra paltonului meu de culoare neagră. Îi salut pe colegii mei ieșind pe ușa de sticlă a localului unde am lucrat în ultimul an. O adiere de vânt răcoros mă întâmpină imediat ce pun piciorul afară și pot simți cum obrajii încep să mi se înroșească. În aer se poate mirosi răcoarea care acaparează încetul cu încetul vremea relativ călduroasă, ca mai apoi într-o lună, gerul și ninsoarea să își facă apariția. Pe măsură ce merg spre casă mă concentrez asupra fiecărui detaliu, fie ele clădiri, persoane sau porumbei care se adună când primesc o bucățică de mâncare din partea trecătorilor. Ajungând pe strada mea, o aud pe Claire care se ceartă din nou cu logodnicul ei, văd cum doamna Hamilton își caută din nou motanul în jurul casei. Am avut intenția să îi spun să nu stea prea mult afară ca nu cumva să prindă o răceală, dar am ales să nu mai fac asta dat fiind faptul că nu aude foarte bine și ar fi trebuit să strig de cel puțin trei ori ca să îi fie cât de cât clar ce doream să spun.

O mie douăzeci și trei de pași și sunt în fața porții. În anotimpurile friguroase ritmul pașilor mi se mărește considerabil ca să nu fiu nevoită să înfrunt frigul de afară. E liniște. Se aude doar scârțâitul balamalelor balansoarului care se clatină purtat de vânt. Mașina nu e parcată în fața casei, semn că mama e în continuare la muncă. Trec de mica grădină pe care o avem, toamna făcând ca florile din timpul verii să își piardă culoarea și viața. Caut cheile casei în ghiozdan, dând de ele destul de repede,  chiar dacă stăteau sub caiete și cărți. Senzația familiară pe care o am de fiecare dată când intru în casă îmi ia toate grijile și stresul de pe umeri. Fac câțiva pași până la canapea și mă arunc pe ea dorind să stau jos măcar pentru câteva minute pentru a-mi recăpăta puțin din energia pierdută în decursul zilei la muncă și la cursuri. Masa ce am luat-o la cafenea îmi e de ajuns pentru moment, așa că merg direct la biroul din camera mea. Ajunsă acolo, admir preț de o clipă pozele înrămate cu familia mea și cu prietena mea din copilărie, Chloe. Nostalgia preia controlul asupra emoțiilor mele, amintindu-mi de diferite momente prin care am trecut împreună. Trec peste imaginea lor deschizându-mi laptopul aflat lângă pixurile mele aranjate după culori. Lucrez fără pauză la notițele mele și eseurile pentru universitate trezindu-mă din transă în momentul în care ușa de la intrare este trântită. Mă uit la ceas și văzând că arată ora zece îmi dau seama că a stat din nou peste program.  Îmi las treaba aproape terminată, oricum, ieșind din cameră ca să o întâmpin pe mama. Coborând scările o observ cu mâinile pe blatul din bucătărie sprijinindu-și capul. Aude sunetul pașilor mei și își întoarce privirea spre mine. Doi ochi obosiți cu urme vinete în jurul lor mă privesc cu drag. Mama schițează un zâmbet și mă ia în brațe.

"Hei, mamă! Cum a fost azi la muncă?" O întreb cu capul meu stând rezemat pe umărul ei, bucurându-mă de îmbrățișarea caldă. Lucrează ca și contabilă la o multinațională. Cu câteva luni înainte de finalul anului, programul i se aglomerează cu bugete, profitul companiei, investiții pe anul viitor și perfecționistă cum e din fire, verifică și reverifică toate calculele ca să fie sigură că totul e pus la punct, lucru ce l-am moștenit de la ea.

"Știi tu, printre numere. Cu toții sunt agitați să termine ultimele calcule și planuri pentru anul următor." Îmi răspunde simplu, sec. Nu are chef prea mult de vorbă judecând după expresia sa extenuată și cuvintele folosite minimal.

Mă ofer să îi aduc cina în cameră până când ea se schimbă și face un duș binemeritat. Găsesc în frigider ouă, hotărându-mă astfel să îi fac rapid o omletă cu niște legume lângă. Gătitul nu este punctul meu forte, mereu avându-le pe mama sau pe bunicile mele care să mă răsfețe cu tot felul de bunătățuri. Gândindu-mă la preparatele lor îmi lasă gura apă, distrăgându-mă de la sarcina ce o aveam de îndeplinit. Revenind la ce aveam de făcut, îmi termin treaba destul de repede fără vreun incident. Pun totul pe o tavă și cu grijă să nu scap nimic pe jos din cauza picioarelor mele împiedicate urc scările până în dormitorul mamei. Deschizând ușa pășesc în dormitorul ei cuprins de bezna nopții. Sunt sigură că a adormit, așa că îi las cina, pe noptieră, care dimineață va fi servită ca mic dejun. Trec pe la ea să îi dau un sărut de noapte bună pe obraz, după îndreptându-mă spre camera mea fără să fac mișcări bruște.