1.

57 2 0
                                    

Sierra era mai înfloritoare ca oricând.
Jake:Kaya, e perfect. Arată bine. Haide, o să întârziem.
Eu:Ai răbdare. Cami își merită cadoul împachetat cât de frumos posibil.
Jake:Mda, cum zici tu...
Eu:Iubire, o dată în viață faci nouăsprezece ani. Nu de două ori.
Jake și-a înăbușit un suspin, iar după zece minute eram în drum spre foișorul din pădure, unde Camila își ținea ziua. Nu era cine stie ce. Eram doar noi zece și încă câțiva prieteni.
Jumătate de oră mai târziu eram alături de Cami și ceilalți intr-una din cele cinci păduri din Sierra, într-unul dintre cele șapte foișoare în care oricine avea acces.
Câteva ore mai târziu, rămăsesem doar fete. Eram in fața unui foc de tabără, spunând povești. Gluga hanoracului imi acoperea părul, dându-mi un aspect mai rebel.
Mikasa:A fost super tare. Te-ai descurcat bine, soro.
Camila:Mulțumesc. Mă bucur că am reușit să petrecem niște timp împreună.
Jess:Kaya, mi se pare mie sau tu ai un stil mai rebel?
Eu:Poate.
De când am salvat Sierra de Angeline, de când era să mor gazată, rămăsesem puțin marcată. Nu mai vorbeam atât de mult ca la început, nu mai râdeam atât de mult, dar asta nu insemna că nu eram la fel de fericită. Ba din contră. De când am scăpat de problema cu Angeline și de când era să mor, Sierra a devenit un regat mult mai îmfloritor si mai prosper. S-a extins și în Zyrkonia,
fostul regat al lui Angeline, cu care am unit Sierra și astfel a devenit un regat mult mai mare. S-au mai construit porturi, parcuri și multe altele. 
Pe de altă parte, era normal să fiu marcată de tot ceea ce s-a petrecut. Eram deschisă cu oricine, dar nu mai eram cea dinainte. Singura persoană față de care mă deschideam total și eram cu adevarat eu era Jake. El trecuse prin aceeași chestie, dar pe el nu-l afectase atât de tare. El era la fel de deschis si avea tot același simț al umorului. Știa când să râdă și când nu.
Eu, pe de altă parte, eram vizibil afectată.

O turnură neașteptată Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum