O turnură neașteptată

17.

Eram în drum spre Counterwill. Se vedea frumoasa urcare a podului pe care urcasem de mii de ori, dar pe care dacă de această dată voi urca, voi începe o viață nouă, departe de tot ceea ce mă leagă de mama, departe de locul unde am avut atâtea momente frumoase, unde mi-am făcut atâtea amintiri, de locul unde mi-am cunoscut adevărații prieteni. De locul unde am găsit adevărata fericire, adevărata mea ființă, adevărata mea putere, adevărata mea forță interioară, adevăratul meu caracter.
Adevarata dragoste.
Pășesc înainte cu greu, cu ochii grei de la lacrimile cărora le interzic să cadă.
Pășesc greu pe scările podului.
Creierul îmi spune "De-te, Kaya, du-te și nu mai sta" ,însă inima-mi dictează altceva. Simt o reținere foarte mare atunci când pun piciorul pe ultima treaptă a podului și mă întorc ca să văd pentru ultima dată stufoasa pădure care se zărește de la acea înălțime, râul limpede pe deasupra căruia trecem, cerul acela senin de un albastru atât de intens și deschis... și dintr‐odată îmi dau seama ce regină îngrozitoare am fost. Mi-a păsat numai de mine. Mi-a păsat să scap cu viață, dar nu m-am gândit o clipă doar ,la poporul meu.
Nu.
Nu pot pleca.
Aici e casa mea.
Acum realizez cu adevărat cât de mult valorează acest loc pentru mine.
Ajunge.
Mi-am urmat capul de prea multe ori și inima de prea puține. Trebuie să schimb asta. Dau drumul emoțiilor, lăsând ca totul să iasă la iveală. Lăsând ca lacrimile să mi se prelungă pe obraji, câteva dintre ele căzând în râul de sub noi.
Jake:Ești în regulă?
Eu:Nu! Nu sunt. Nu pot pleca! Nu pot să las totul în urmă.
Camila:Ce e? Ce s-a întâmplat?
Kaya:Nu vreau să plec. Nu pot.
Jake:Mă bucur că ți-a venit mintea la cap.
Oprindu-mă din plâns, am coborât scările și am luat-o la goană spre orașul capitală care deja se vedea. Ajungând la marginea orașului m-am oprit pentru a-mi reaminti cât rău a făcut Eleonor Sierrei și acum, când mă uit la tot răul care se spulberase, la casele pe care le-am reparat, la oamenii fericiți care se plimbau pe străzi și-și zâmbeau, aruncându-și priviri prietenoase în ciuda răului, la toată armonia pe care am reușit s-o creez în acest an minunat de când conduc, zâmbesc copleșită de emoții. Și eu care voiam să plec fără ca nimeni să știe. Mă simt jalnic. Dar sunt gata să schimb asta. Vreau să devin o regină mai bună și mai loială. Am toată susținerea tatei, a prietenilor, a lui Jake și sunt sigură că mama ar fi fost mândră de mine dacă ar fi fost astăzi aici. Dar sper că mă privește, ocrotindu-mă de acolo de sus.