O turnură neașteptată

3.

Eu:Kaya, ți-am zis că pot lupta.
Kaya:Nu, nu poți, Mika. E periculos.
Eu:Ba da pot. Tu nu erai așa înainte să intri în nenorocita aia de cameră de gazare. Erai altfel,Kaya. Te-ai schimbat. Nu te mai recunosc. Nu mai ești acea fată bună, acea regină cu suflet curat. Ești mai degrabă o rebelă și o regină care îi ajută pe toți din obligație.-am tipat eu, accentuând ultimele cuvinte.
Kaya:Mikasa, cum indraznești?
Eu:Îndrăznesc deoarece credeam că suntem prietene.
Kaya:Fără mine ați fi toți neputincioși, fraieră ce ești.
Jake, care a ascultat totul, s-a apropiat roșu la față, zicând:
Jake:Kaya, cum adică am fi neputincioși? Adică tu așa ne vezi pe noi? Niște fraieri care nu s-ar descurca fără tine?
Kaya:Te-a înfrânt Angeline, dac-ai uitat.
Jake:Nu, nu am uitat.
POV. KAYA:
M-am așezat pe podea si am inceput să plâng.
Eu:Iartă-mă, Jake. Doar că... atâta stres, atâția morți ,atâtea boli... nu mai știu cum să fac față...
Băiatul m-a îmbrățișat și mi-a zis:
Jake:E-n regulă, Kaya, te înțeleg.
POV. MIKASA:
Am iertat-o pe Kaya. Știu că a greșit, dar o și ințeleg. Trebuie să-i fie tare greu. Cum să faci față atâtor lucruri? Morți, focuri de arme, boli, sărăcie, foamete și multe altele. Cum să nu te afecteze când vezi suferința prin care trece poporul tău?
Totuși, n-am vrut să cedez și să-mi las neîmplinită dorința de a lupta.
Era noapte. Eu m-am imbrăcat intr-un costum de soldat, bocanci, sabie și scut luate din camera armelor, mi-am luat calul și, fără niciun antrenament, am pornit la luptă, alături de soldații Sierrei.
POV. JESS:
Ziua urnătoare:
Eu:Cum adică a plecat? Unde? Când?
Luke:Eu și Jake am încercat s-o oprim, dar nici n-a vrut să audă.
Leea:Fata asta nu se oprește până nu moare.
Camila:De ce n-ați chemat pe cineva?
Luke:Ce rost mai avea? Era deja plecată.
Jake:Eu nu am vrut să vă zic, doar că a insistat Luke să zicem.
Eu:Ce buni prieteni sunteți voi.
Luke:Cei mai buni.
Jake:Din copilărie.
POV. KAYA:
Eu:Cum adică Mikasa e pe front?
Camila:Și voi?
Jake:Noi... am... am...
Eu:Voi ați tăcut.
Luke:Păi, să vezi, Kaya... noi... ăăă... noi... am incercat...
Eu:Să nu mă treziți pe mine.-îl întrerup pe Luke.- De ce?
Luke:Nu știm.
Eu:Mă duc după Mika. Aici să stați și să nu vă mișcați că la răcoare mergeți.
Am plecat pe front. Mi-a luat ceva să o găsesc, dar de îndată ce am zărit-o i-am ordonat calului să galopeze cu toată viteza înainte, spre Mika.
Era incredibil. Vântul îmi trecea prin păr, treceam printre gloanțe ca prin urechile acului. Viteza era mare, iar adrenalina parcă-mi curgea prin vene.
Mikasa:Kaya, ce faci aici?
Eu:Am venit să te iau acasă.
Mikasa:Nu. Nu vreau.
Eu:Nu?
Mikasa:Nu. Vreau să lupt.
Un glonț a venit în forță către noi, lovind-o pe prietena mea. Ea a căzut pe betonul rece, urlând și zvârcolindu-se de durere. Glonțul a atins-o aproape de inimă.
Eu m-am repezit la ea, am luat-o în brațe și, punănd-o pe cal, în fața mea pentru a n-o scăpa, am fugit la spital.
Acolo eu alături de Brendan, care acum îi era fost iubit, așteptam cu sufletul la gură in fața salonului fetei pentru a vedea ce are de zis doctorul.
După o oră, doctorul a iesit, dar nu părea să aibă vești prea bune.
Ne-a spus că Mikasa trebuie operată de urgență, altfel nu va supraviețui. Dar chiar si așa era un risc de 80% ca Mikasa să nu se mai trezească.