Eu:Cum adică va muri? Eu am B3 și cred că și Rh-. Cred că pot să o ajut.
Am mers în mare goană la spital, unde am întrebat o asistentă unde se află Kaya, iar ea m-a condus. Nu știa că noi ne-am despărțit, așa că m-a lăsat să intru fără probleme.
Auzeam sunetul Converșilor mei albi cum troncăne pe linoleul spitalului și fâșul grecii care foșnea, dar nu-mi păsa. Voiam doar s-o văd. Încă aveam sentimente pentru ea, dar indiferent de ce simțeam eu, trebuia să o ajut. Am ajuns în fața salonului unde era internată ea. Am bătut la ușă, după care am intrat. Kaya dormea. Eu am asteptat să se trezească, iar când s-a trezit, am spus:
Eu:Hey, Kaya. Cum te mai simți?
Kaya:Jake, mă mir să te văd. Ce cauți tu aici?
Eu:Am auzit ce s-a întâmplat. Îmi pare tare rău.
Kaya:Nu te îngrijora. Eu:Am venit să văd cum ești.
Kaya:Sunt bine, mulțumesc.
Eu:Ce sânge ai?
Kaya:B3 Rh-. De ce întrebi?
Eu:Kaya, avem același sânge.
Kaya voia să schimbe subiectul, dar nu voiam eu. Până la urmă a acceptat ajutorul meu. Eu am chemat doctorul. Acesta mi-a spus că e un risc mare pentru mine, dar nici că voiam să aud. Știam că voiam să o salvez. Și mai știam că încă o iubesc.
În cele din urmă, după o săptămână, totul s-a terminat. Eram fericit. Kaya-și revenise aproape complet și era pe punctul de a fi externată.
Alte două zile mai târziu, eu ialături de Jess și Cami am ieșit din spital, însoțiți de Kaya. Am luat-o in brațe și am strâns-o tare.
Nu voiam să recunosc asta deoarece în acea perioadă eram un mare orgolios, însă eu știam. Știam că îmi lipsise enorm.
Am ridicat-o în aer, iar după am luat-o stil mireasă și așa am dus-o până la castel, unde toți au primit-o cu bucurie, deoarece nu se așteptau la asta.
A venit seara. Eu am chemat-o pe Kaya să vorbim. Stăteam pe tron, cu ea la mine pe picioare și vorbeam despre multele lucruri care s-au mai întâmplat în ultimele zile. La un moment dat, i-am spus că încă am sentimente puternice pentru ea. Și ea avea sentimente pentru mine, iar noi am decis s-o luam de la capăt.
Timeskip
Eram pe canapea in sufragerie și ne uitam la un film horror.
Eu:După asta ne uităm și la un Sf.
Kaya:Dacă vrei tu. -zise ea dându-și ochii peste cap.
Ne-am uitat la tot filmul ,iar după ,am privit împreună și un film Sf.
Dimineața următoare m-am trezit greu. Întârziasem la
liceu și, pe deasupra, aveam si test la prima oră. Nu era mare scofală căci oricum nu învățasem, dar de ce imi era teamă, era că o să am o absență nemotivată, de care, dacă mama află...
Câteva ore mai târziu, când m-am întors acasă, dându-i mesaje lui Luke, o aud pe mama vorbind la telefon cu diriginta și presimt cum va urma o ceartă în curând.
Închide telefonul și vine grăbită spre camera mea.
Mama:De ce nu ai fost la prima oră?
Eu:Nu m-am putut trezi.
Mama:Jake, eu inteleg că ești într-o trupă si ești foarte, focusat pe asta, dar te rog nu chiuli.
A urmat o morală în stilul ei clasic; lungă, pe care eu oricum nu o ascultam, iar după m-am dus în Sierra, unde era mare bucurie. Eleonor ne trimise un tratat de pace.
CITEȘTI
O turnură neașteptată
Science FictionAceastă carte este continuarea la "Pe urmele tale". Ne reîntâlnim cu Kaya, Mikasa, Brendan, Jake, Andrew, Camila, Carlos, Samuel, Leea si Jess, dar și cu noi personaje. Atunci cănd totul ia o turnură neașteptată, cei zece trebuie să rămână mai uni...