Familia mea mai mult ca sigur este îngrijorată. Tot ceea ce-mi amintesc este o poveste veche de la bunicul care ne spunea să nu mergem niciodată în pădurea din sat după ce luna răsărea. În acel moment se lasa tăcerea, numai în acea pădure se auzea a fi constant o petrecere. Eu crezând că povestea bunicului meu e falsă, într-o seară după ce toți s-au culcat am plecat spre pădure.
Atmosfera era sinistră. Copacii parcă aveau fețe malefice, pline de ură care te priveau din orice colț, pătrunzându-ți în suflet și împietrindu-te. Muzica veselă și ademenitoare, a fost înlocuită de sunete distorsionate, greu de înțeles. Păreau a fi mai multe voci, care vorbeau în același timp, parcă atenționându-te să fugi fără să privești înapoi.Eu, am continuat să merg în pădurea întunecată și dintr-o dată fără niciun avertisment crengile copacilor s-au închis într-o boltă prin care nu mai pătrundea lumina . Speriat de ceea ce văzusem am vrut să mă întorc, doar că a fost o mică problemă. O creatură monstruoasă, care părea alcătuită din toate coșmarurile mele cele mai negre a scos un urlet demonic și a început să alerge spre mine.
În acel moment am alergat, până am văzut o lumină. Atât de caldă și de mângâietoare. Voiam să mă apropii de ea, dar tunelul devenea și mai lung cu fiecare pas pe care îl făceam. Era clar că, orice a fost în acea pădure, nu avea intenția să mă mai lase să plec.În cele din urmă, extenuat de la atâtea ore de alergat și cu creatura încă în spatele meu, dau de un conac cu ușile larg deschise. Decid să mă adăpostesc în el, sperând că poate voi scăpa de monstrul ale cărui urlete se auzeau din ce în ce mai tare.
Odată intrat, niciun sunet nu s-a mai auzit. Eram cufundat într-o liniște totală, parcă de mormânt. Ușile conacului se închid în spatele meu cu putere. Încerc să le deschid, dar fără rezultat, umblu prin camerele conacului și deschid ușa fiecărei camere doar pentru a găsi spânzurat un cadavru mutilat și pe perete scris cu sânge următorul mesaj- TU EȘTI URMĂTORUL !Panicat încep să caut altă cale de ieșire dar nu găsesc nimic. Merg prin conacul întunecat, cu vederea mea adaptată acum la mediu caut o cale de ieșire. După ce deschid ușa, mă trezesc pe același coridor ca cel de dinainte. Merg ce merg, ajung iar la ieșire și se întâmplă din nou la fel. Până la urmă m-am resemnat. Eu nu o să mai văd lumina zilei de acum
