Răsfoind cărțile tale..

17 Zile ucigase - partea intai

Stiati ca nu intotdeauna poveștile de adormit copii nu sunt chiar povești, ci fapte reale?
Sigur acum sunteti in patul vostru sau într-un loc confortabil si zâmbiti,deoarece nu credeti ce va spun. Însă... trebuie sa ma credeti ca indiferent de cat de singuri credeti ca sunteti,nu e chiar asa. Nimeni nu este singur,mai ales în întuneric. :)

Acum mult timp, au avut loc 17 crime consecutive. Victimele aveau varsta intre 27 si 40 de ani insa aveau aceeasi profesie,si anume cea de medic.

Acum sa revenim la ce spuneam mai devreme, ca nimeni nu e singur,mai ales in întuneric. Asa se considera si o fata in varsta de 16 ani. Singura. O chema Anna iar parintii ei erau morti. Mai exact au fost uciși,deoarece erau medici. Toti medicii au murit în același mod: au fost anesteziati,li s au taiat urechile apoi li s-au cusut gurile. Infiorator,nu?

Din perspectiva Annei:

Este miercuri dimineata si trebuie sa ma pregatesc pentru a merge la psiholog.
Urasc sa merg la psiholog,ma simt de parca m ar crede nebuna si verifica in fiecare miercuri daca mi-am revenit.

In sfarsit,eu si parintii mei ajungem la psiholog si astept sa ma cheme.
Dupa ce vorbesc cu psihologul parintii mei sunt chemati inauntru. Stau ce stau insa nu ma pot abtine si trag cu urechea.

Mama: -Domnule doctor..ne puteti spune in ce stadiu se afla?

Doctorul: -Dna. Smith,imi pare rau sa va spun dar starea ficei dumneavoastra nici nu s-a inrautatit dar nici nu s-a imbunatatit.

Tata: -Ce doriti sa spuneti?

Doctorul: -Stiti prea bine,aceleasi simtome,aceeasi purtare si...acelasi cosmar.

Mama: -Dar au trecut doua luni! A-ti spus ca se vor ameliora simtomele.

Imi dau ochii peste cap ignorand restul conversatiei. Dar bineinteles ca nu s-au ameliorat,la ce s-au asteptat?
Toti doctorii spun ca va fi bine,dar se mint pe ei insisi.
Ma trantesc frustrata pe scaun si oftez zgomotos. Dupa alte cateva minute doctorul iese impreuna cu parintii mei. Mama ma ia de mana si imi zambeste parinteste,spre deosebire de tata care e vizibil stresat. Amandoi erau tineri,mama avea vreo 27-28 de ani iar tata 33. Iar doctorul asta nesuferit,avea vreo 40 de ani.

Doctorul se intoarce spre mine si privindu-ma serios spune:

-Domnisoara Smith,imi pare rau sa va spun (da..toti medicii incep cu asta) dar va trebui sa reveniti la medicamentele pe care le-ati luat in trecut si sa veniti sa va internam in ospiciu.

Cand am auzit acele cuvinte am crezut ca o sa lesin.

-Dar nu asa ne-a fost vorba! Spuse tata furios.

Mama ma trase inspre ea si ma lua in brate apoi spuse:

-Draga mea,du-te si asteapta-ne in masina.

Am facut ce mi a spus,insa nu m am dus la masina,am asteptat si am ascultat toata conversatia.

Doctorul: -Da,domnule Smith. Nu asa ne-a fost vorba,insa se pare ca este vorba despre o suma mai mare.

Despre ce tot vorbeste? Mi-am zis.

Doctorul: -Directorul ospiciului doreste sa va plateasca o suma mai mare insa doar daca o veti interna mai devreme.

Mama: -De unde stim ca nu ne mintiti?

Doctorul: -Va pot arata contractul.

Tata: -Bine atunci,batem palma.

Nu imi vine sa cred...m-au vandut unui ospiciu!
Am alergat la masina,am intrat si  i am asteptat. Incepusem sa plang rau si sa tremur. Fusesem tradata chiar de proprii mei parinti! Chiar daca nu eram din sangele lor,mi-au promis o viata frumoasa si uite unde am ajuns..

Ma voi razbuna pe ei. Ma voi razbuna pe toti cei care au planuit asta. Mi-am zis terifiata.