Partea întunecată a unui înger

~Capitolul 1~

~Trecutul îmi distruge prezentul~

     

        Mi-e frică, alerg să nu mă prindă, dar e acolo, în spatele meu... Alerg mai repede, nu pot sfârși așa, nu. Asta nu e drept, mi-e așa frică... Mami, unde ești? Îl aud cum se apropie de mine, îi aud răsuflarea în ceafă! Nu, nu mi se poate întâmpla asta tocmai mie...

        Țip după ajutor, dar nu ma aude nimeni... Oare ăsta îmi este sfârșitul? Alerg printre copaci, totul pare așa de sinistru, ca și cum mi-ar spune că fix asta merit. Știu că nu pot scăpa, oare așa se simte moartea?

         Refuz să cred că totul se va duce, cine o să aibă grijă de copilul meu, cine? Doamne, ajută-mă! Îl aud din ce în ce mai aproape, încerc să alerg mai repede, dar mă împiedic și cad.

?: Ti-am spus să nu mai fugi de mine că te prind! vocea lui mă scârbește, iar adrenalina și frica îmi umblă prin vene...

Eu: Te rog, lasă-mă în pace! Te rog... Îmi vine să plâng, dar nu o fac, nu pot sa arăt cât de frică-mi este.

?: Ne, ne, ne. Nu o să te las, nu meriți să mai trăiești! Din vina ta prietenul meu e mort, jigodie!!

Eu: A fost un accident, jur că nu am...

?: Taci! Minți, ai făcut-o intenționat, l-ai ucis intenționat, iar acum o să o plătești!

Eu: Te rog...nu! Nuuuuuuuuuuu! Spun când îl văd că-mi taie hainele ca un animal, Doamne... ajută-mă!

?: Nici frumoasă nu ești, scarbă, meriți să mori!

        Văd cum ridică cuțitul și mă panichez...

Eu: Nuuuuuuuu!

Alexandra: Hei, sunt aici! A fost doar un vis.

        Mă ia în brațe și mă ține ca un copil mic... Alexandra e prietena mea de aici, ea era singură și pe stradă, cu un tată alcoolic care nu dădea doi bani pe fiica lui, am luat-o aici cu mine și mă ajută foarte mult cu fetița mea când eu nu pot, suntem ca niște surori, ea e sora pe care n-am avut-o niciodată.

Eu: Ale, crezi că sunt o persoană groaznică? Spun ștergându-mi lacrimile.

Alexandra: Doamne! Nu ești groaznică, ești o persoană minunată, o persoană bună, frumoasă, inteligentă, o prietenă nemaipomenită și o femeie de afaceri de succes! Ce-ți veni să întrebi asta?

Eu: Am visat, din nou, că eram într-o pădure, alergam și în spatele meu era un om care mă alerga și-mi spunea că l-am ucis... Ale, a fost momentul când eu... eu doar m-am apărat, Ale. Încep să plâng din nou.

Alexandra: Offf, câteodată zici că ești un copil... Tu ai fost forțată să te aperi, Clara... Erai tu sau el, simplu. Crezi că tu ești vinovata? Nici gând. Chicotește și mă strânge în brațe.

Eu: Nu știu ce m-aș face fără tine și Aria, voi sunteți familia mea. Vă iubesc!

Alexandra: Și noi pe tine, dar acum e târziu și trebuie să te odihnești, bine!?
Eu: Bine, somn ușor!