Octombrie

Capitolul 2

     O muzică plăcută răsună în toată casa, eu și Luna suntem într-o dispoziție mult mai bună după agitația de azi dimineață. Aș putea spune că ne-am împrietenit după activitatea din curtea vecinului. O Doamne, nu mă pot stăpâni din râs când îmi amintesc fața tipului atunci când Luna i-a furat prosopul, pur și simplu fenomenală păcat că nu am avut camera la mine să imortalizez momentul.

     Atunci când se aud zgomote de la ușa de la intrare, sar speriată de pe canapea pregătită de atac. Când îmi dau seama de poziția adoptată mă pufnește din nou râsul.

    — Ooo, se pare că cineva e într-o dispoziție bună azi!

     Glasul bunicii face ca pulsul să revină la normal.

    — Ciao, Nonna!

     Apariția în prag m-a făcut să-i sar în brațe, abia așteptam să vină.

    — Cum a fost la facultate?

     Intrebarea mă face să mă desprind ușurel din îmbrățișare.

    — Păi...

     Bunica e foarte fermă în privința școlii astfel încât nu știu cum să-i spun că tocmai mi-am petrecut întreaga zi lenevind pe sofaua din living.

    — Colegii cum ți se par?

     Continuă întrebările fără să țină cont de eschivările mele.

    — Hmm...ok...

     Evit să o privesc în ochi nu prea mă pricep la minciuni.

     — Ți-ai făcut prieteni?

     Mina ei încântată nu m-a lăsat să-i spun adevarul.

    — Sigur că da, o mulțime!

     Doamne, te rog, iartă-mă că mint.

     — Mă bucur nespus, cara mia!

     Bunica e englezoaică, dar fiind căsătorită mulți ani cu un italian propozițiile ei sunt jumătate în engleză, jumătate în italiană. Faptul că o strig, Nonna, adică denumirea la bunica în italiană, se datorează ambelor limbi auzite în casă. Apelativul Nonna a devenit un prenume pentru mine deși numele ei real este Diane. Imi place stilul ei de viață, iar faptul că a renunțat la editură și cărțile ei pentru a-și construi o carieră de medic veterinar mă face să o iubesc și mai mult. Să te reinventezi la vârsta ei nu e ușor.

    — Acum te rog să mă scuzi, dar merg să fac un duș astăzi a fost o zi aglomerată am avut o operație... un câine lovit de o mașină...

     Toate acestea le spune în timp ce se îndreaptă spre camera ei. Deși continuă să povestească despre întâmplarea ce i-a marcat ziua n-o mai ascult. Vina că am mințit-o se face resimțită în creierul meu, dar o îndepărtez rapid, îmi strâng lucrurile de pe canapea, apoi mă îndrept spre camera mea.

     Am cea mai minunată cameră... pentru o fetiță de 5 ani și nu pentru una care este în primul an de facultate. Tapetul roz cu floricele, pătura de lână roz toate alese cu grija de bunica pe care nu am mai văzut-o  de foarte mulți ani și care m-a păstrat în inima ei ca pe o copilă.

     Evenimentele din ultima perioadă ne-au obligat să locuim împreună. Amintirea lor îmi aduce lacrimi în ochi pe care le îndepărtez furioasă. Am promis că voi fi puternică, ating cu vârful degetelor colierul de la gât, ultimul cadou primit de la mama înainte să moară. Ea și tata au plecat împreună în ceruri datorită unui accident de mașină. Colierul acesta mă face să o simt mai aproape de mine chiar dacă fizic nu poate fi.