Octombrie

Capitolul 7

     Ies afară în răcoarea nopții trăgând pe mine geaca de piele gest în totalitate inutil căci nu durează două minute și îmi simt dinții clănțănind în gură. Wendy plecase cu Doug, înainte de a-mi fi terminat tatuajul. Aștept rezemată de mașină taxiul care nu prea vroia să apară. Eram conștientă că băusem cam mult așa că am decis să chem un taxi.

     Voci și râsete se aud de la intrarea din club. Imi îndrept privirea într-acolo. Michael împreună cu gașca iese ținând o mână în jurul Ederei. Mi-am întors privirea, în fond dacă mă fac că nu-i văd poate nu mă observă nici ei pe mine. O idee complet idioata căci se îndreaptă fix spre mine. Ce naiba mai vrea acum?

     Ferrariul negru de lângă mașina mea e deblocat printr-un clic. Avariile luminează parcarea aproape goală. Mă îndepărtez speriată, tocmai ștersesem praful de pe furia neagră a lui Michael. Bombăn câteva înjurături, apoi îi privesc de la distanță cum se urcă în mașină și demarează în trombă. Un fior de gelozie îmi împunge inima ca un ghimpe. Edera și Federica au plecat împreună cu el, iar ceilalți s-au îndreptat spre mașinile lor. Acum chiar că am rămas singură. Lua-l-ar naiba de taxi.

     Imi scot telefonul să apelez încă o dată firma de taxiuri. Îl arunc înapoi în geantă furioasă, îmi este complet inutil, rămăsesem fără baterie. Imi suflu în pumni aer cald, dar se pare că am înghețat foarte tare căci nu mai simt nimic. În spatele meu se aud niște voci, doi studenți ies afară pe ușa clubului împleticindu-se, mă retrag într-un con de umbră sperând ca mai devreme să devin invizibilă. Deși Michael și însoțitoarele lui m-au observat, nu m-au băgat în seamă, în schimb acești doi se îndreaptă exact spre mine.

    — O, dar ce avem aici?

     Tipul cel mai înalt dintre ei se îndreaptă spre mine.

    — Salut, așteptați și voi taxiul?

     Intreb asta pentru că nu mai e nicio mașină în parcare și încerc să le distrag atenția de la mine.

    — Acum nu ne mai trebuie, nu-i așa Jax?

     Cel numit Jax se apropie, un damf de alcool îmi face stomacul să se întoarcă pe dos.

    — Chiar e o bucățică!

     Lunganul își întinde mâna spre fața mea. Reușește să mă atingă doar în treacăt, pentru că mă îndepărtez scârbită.

    — Eu... eu îmi aștept iubitul, reușesc să îngaim!

     Îi aud cum șușotesc ceva între ei, dar nu-i mai ascult și mă îndrept în fugă spre mașina mea. Scotocesc cu mâini tremurânde prin geantă. Scot cheile, dar îmi simt degetele atât de înțepenite încât le scap pe jos. Panicată, mă aplec căutând pe bâjbâite în pietrișul de lângă portiera mașinii.

     Deodată, îmi simt capul smucindu-se în spate. Lacrimi de durere îmi inundă ochii instant. Îmi simt corpul târât câțiva metri. Incerc să desprind mâna din părul meu însă fără succes. Unul din tipi o ține înfiptă cu putere.

    — Las-o, Jax!

     Vocea Lunganului se aude ca un ecou în parcarea goală.

    — I-auzi târfă, cică să te las!

     Cel numit Jax, îmi eliberează părul, apoi se urcă deasupra mea încercând să-mi sfâșie hainele. Imi simt gâtul înțepenit, nici măcar după ajutor nu pot striga. Tot ceea ce reușesc să scot pe gură sunt doar niște suspine înfundate. Mă zbat cât pot de mult, dar tipul de deasupra cântărește de două ori mai mult decât mine, încât mi-e imposibil măcar să-l îndepărtez puțin. Doamne, nu-mi vine să cred în ce situație am putut să ajung.