Smells like depression |Yoonmin

16

Yoongi pov

Eram in sufragerie, il asteptam pe Jimin, a spus ca va veni aici sa vorbim.

Cum am ajuns eu in situatia asta? Suferind din dragoste, daca acum cateva luni cineva mi-ar fi spun ca asta voi fii eu as fi zis ca e nebun.

Min Yoongi nu stie ce inseamna iubirea, Min Yoongi nu se va indragosti niciodata. Asta credeam despre mine, dar acum nu stiu ce sa mai cred. Sunt emotionat, speriat chiar, picioarele imi tremura, palmele imi transpira, capul mi se invarte.

Sunt speriat de ce va urma, daca spune ca ma uraste? Daca nu vrea sa mai ma vada niciodata? Gandesc prea mult. Se aude ticaitul ceasului de pe perete si anxietatea mea creste.

Cand vine? Daca nu mai vrea sa vorbeasca cu mine? Daca nu o sa vina deloc? Trebuie sa termin sa intreb daca, nu imi face bine.

Usa se deschide si pe ea intra Jimin si Jin care imi arunca o privire de "ai grija ce zici, e ultima ta sansa"  Mersi Jin asta sigur ma linistit.

Jimin arata de parca e gata sa atace, e suparat si eu inca nu stiu ce vreau sa ii zic.

"Ai postat cantecul nostru fara sa ma intrebi"  incepe el. Nu era o intrebare, era o afirmatie.

"De ce?" Cuvintele lui sunt asa dure, desi e o simpla intrebare, modul in care o zice imi trimite fiori pe sira spinarii.

"Am vrut ca oamenii sa iti auda vocea angelica" Pare ca asta la inmuiat putin, brusc nu mai pare asa de dur.

Jimin respira adanc si ma priveste in ochii.  "Yoongi, ce suntem noi?"

Si eu ma intreb asta, ce relatie avem noi? E clar ca mie imi place de el dar el ce simte pentru mine. Daca nu acum atunci cand e momentul potrivit pentru a ii spune tot ce simt?

"Imi pare rau pentru tot ce am zis, Jin mi-a povestit ce s-a intamplat, dar aveai dreptate,  nu am niciun drept sa iti spun ce sa faci doar ca eu... cand te-am vazut cu muscaturi pe gat am devenit extrem de gelos pentru ca te plac, a fost iubire la prima vedere, nu am mai simtit niciodata asta si nu stiu cum sa reactionez, dar eram speriat pentru ca nu stiam ce simti tu pentru mine"

Nici nu am apucat sa termin ca ii simt buzele lui Jimin pe ale mele. Un sarut asa lent si emotional incat mi se topeau picioarele. L-am strans puternic de parca va fugi daca nu o fac, nu vreau sa il pierd.

Jimin isi prinde mainile dupa gatul meu si ma trage mai aproape. Zambeste in sarut, lucru care l-am gasit absolut adorabil.

"Visez?" ma intreaba el privindu-ma in ochii.

"Sper ca nu" ii raspund si el ma saruta din nou, de data asta mult mai agresiv

"Nu in sufrageria mea, duce-ti-va in camera voastra si faceti ce vreti" se aude vocea lui Jin tipand in timp ce coboara scarile. Ne-a privit in tot timpul asta?

Camera voastra, suna asa bine, in sfarsit pot spune ca Jimin e al meu. L-am imbratisat pe la spate si l-am privit impreuna pe Jin cum vine spre noi.

La auzul lui Jin, Jimin a inceput sa rada. Radul lui, il pot asculta nonstop mi-a lipsit mult.

"Ai fost acolo tot timpul?" il intreb Jimin

"Normal, doar nu era sa il las pe asta sa faca vreo prostie" Zice aratand spre mine.

"Atata incredere ai tu in mine Jin? Ma simt tradat" ii raspund dramatic punandu-mi mana in dreptul inimi.

__________________>>>_________________

Taehyung pov.

Sti acel sentiment cand esti asa fericit si simti ca nimic nu te poate supara, orice s-ar intampla?  Asa ma simteam eu acum.

Am iesit din magazinul de bijuterii sarind in sus si in jos, eram fericit ca mi-am cumparat inca un inel. Iubesc inelele, sunt asa frumoase dar am o problema, e greu sa gasesc inele pe masura mea, pentru ca am degetele subtiri.

Dar azi era o zi fericita, am gasit un inel pe masura mea. Era destul de mare si avea diamante mici peste tot. A fost primul care mi-a atras atentia pentru ca stralucea.

Jungkook era in spatele meu, probabil intrebandu-se de ce sunt asa vesel doar din cauza unui inel.

Zilele astea ma urmarit mai mult ca de obicei, e mereu in spatele meu orice as face, nu ma deranjeaza totusi, imi place compania lui.

"Iti plac inelele asa mult?" ma intreaba el curios.

"Da, nu o sa ma opresc pana nu am noua inele pe degete"  i-am raspuns eu rapid.

"Si eu nu o sa ma opresc pana nu ti-l pun si pe al zece lea" zice el mai mult pentru sine

L-am ignorat si am continuat sa merg pe trotuar uitandu-ma la noul meu inel. Eram asa concentrat la el incat m-am ciocnit cu cineva.

Baiatul a cazut pe jos din cauza impactului. Jungkook vine repede sa vada ce s-a intamplat.

"Esti ok?" il intreb eu pe baiat. Acesta era inca pe jos acoperindu-si ochii cu o mana si cu cealalta parca cautand ceva pe jos.

"Ochelari" Zice el panicat.  Jungkook ridica perechea de ochelari de soare si i-o da.
Acesta isi pune ochelari si se ridica de parca nimic nu s-a intamplat.

Baiatul nu stie unde sa se uite, isi intoarce capul in dreapta, apoi in stanga pana cand il prind de mana sa ii arat unde sunt. Nu mi-am dat seama la inceput dar acum am inteles ca el e orb.

"Esti bine? Cum te numesti?" il intreb.

"Boa"

"Te-ai pierdut? " il intreb, vreau sa il ajut.

"Cam asa" imi raspunde el zambind larg. Jungkook doar privea fara sa zica nimic.

"E okk, te pot ajuta daca vrei, eu ma numesc Kim Taehyung apropo"

Boa pare extrem de fericit cand am zis asta, e un fan?

"Kim Taehyung? Serios? Stiam eu ca mi se pare cunoscuta vocea ta. Eu am fost in acelas salon cu Yoongi cand a fost injunghiat, am vorbit toata noaptea"
Boa are cel mai inocent ras pe care l-am auzit.  Baiatul asta e un inger. Vroiam sa petrec mai mult timp cu el asa ca m-am gandit sa il invit pe la noi.

"Nu vrei sa il vezi pe Yoongi din nou?" m-am plesnit singur imediat ce am zis asta.

Mi-am cerut scuze in continuu lui Boa, el a zis ca nu e nimic dar inca ma simt rau. Jungkook ma injunghia din priviri.

"Mi-ar placea sa vorbesc cu Yoongi din nou, sunt curios cum merge relatia lui cu Jimin"

Jungkook si-a intors privirea catre mine, amandoi ne gandeam la acelas lucru, copilul asta stie prea multe dar daca Yoongi a avut incredere in el, o sa am si eu.

"Ok, sa mergem atunci" l-am luat de mana si l-am condus spre masina.