Dragoste neîmpărtășită

II

Prietenia adevărată învinge orice obstacol

— VINOVĂȚIE —

       Nu știu exact cât timp a trecut de când am rămas singur în camera roșcatului, dar oricât mă chinuiam, nu reușeam să adorm. Mă simțeam gol pe dinăuntru, pierdut. Mă durea faptul că nu îmi puteam deschide inima în fața prietenului meu așa cum o făceam înainte, însă cum aș putea să o fac? Cum i-aș putea spune persoanei ce mi-a fost întotdeauna aproape și se îngrijora pentru mine asemenea unui frate, că m-am îndrăgostit de jumătatea sufletului său? Nu puteam. L-aș pierde pentru totdeauna și nu știu dacă aș face față. Mi-e groază doar când mă gândesc la cum ar reacționa și la cât de trădat s-ar simți. Are prea multă încredere în mine. Și în plus, nu merită. Este o persoană atât de bună la suflet și blândă, este un prieten de nădejde și un sprijin de nelipsit. Oriunde se ivește vreo nedreptate, el este acolo, să pună lucrurile la punct. Este răbdător și își alege cuvintele cu grijă, însă poate să fie și rece, indiferent, și să îți spună în față exact ce gândește dacă consideră că i-ai greșit și meriți să auzi acele cuvinte. Cel mai mult urăște persoanele false, ce nu vor decât să îl îmbârlige cu minciuni, și asta din cauza celebrității sale. La început a fost distractiv, însă cu trecerea anilor, părinții săi l-au forțat să participe la fel și fel de concursuri, doar ca să câștige și să ia banii. S-au transformat în impresarii săi și i-au plănuit tot viitorul. Mereu îi spuneau că o fac pentru binele lui, dar o făceau doar pentru binele lor. În prezent erau plecați în străinătate să îi obțină un contract pentru un Show TV, cu toate că Shiam le-a spus că nu are de gând să părăsească orașul și nici să abandoneze studiile. Îi transformau hobby-ul în ceva ce începea să urască, și asta îl durea. Nu voia să își piardă dragostea pentru muzică. Și mai era și directorul școlii, ce punea presiune asupra sa, din cauza echipei de baschet. 

       Cum aș putea să îl trădez, când deja avea atâtea probleme? Încrederea lui în oameni s-ar spulbera și nu îmi doresc asta. A fost și așa destul de greu să îl conving, că nu toți vor să se folosească de el și că există persoane care pur și simplu își doresc să ajungă cât mai departe, deoarece este incredibil de talentat și merită. Aș distruge tot ce am clădit împreună în cei doi ani de zile, de când ne-am cunoscut. Și nu sunt o astfel de persoană. Nu aș mai putea trăi cu mine însumi dacă îmi rănesc prietenul în asemenea hal. Deja mă consumă vinovăția propriilor mele gânduri și sentimente, și știu că trebuie să scap de ele într-un fel sau altul. Nu pot rămâne prietenul lui dacă nu o fac. Dar cum? De zis este ușor, însă faptele sunt cu totul altceva. 

       Mă ridic în șezut, frecându-mă obosit la ochi și las un căscat să îmi părăsească buzele. Și oftez. Oare nu ar fi fost mai bine să îi accept propunerea lui Shiam și să dormim împreună? Măcar nu m-aș fi simțit așa singur și poate am fi ascultat muzică, până ne lua somnul pe amândoi. Acum stau și mă consum, și mai mult ca sigur o să fac noapte albă. Așa mi se întâmpla de fiecare dată când mă înghițeau gândurile negative. 

       Mă trag spre margine și îmi las tălpile să atingă podeaua, ridicându-mă. Mi s-a făcut puțin sete, așa că un pahar de apă poate îmi mai limpezește mintea agitată și îmi aduce somnul, deși nu văd cum ar fi posibil. Mai de grabă un pahar de lapte sau poate niște somnifere. Mă uit la ceasul digital de pe noptieră și constat că este ora cinci dimineața. Casc din nou și îmi târâi picioarele spre ușă, deschizând-o ușor. Cei doi se află probabil în camera alăturată, cea predestinată oaspeților, și n-aș vrea să-i trezesc. O închid tot ușor și o iau drept înainte, spre scări, coborându-le până la parter și făcând dreapta prin camera de zi, ajungând apoi în bucătărie. Afară se ivise deja zorii zilei, însă casa era încă cufundată în semiîntuneric din cauza jaluzelelor albastre și pline de stele pictate de mână, din camera de zi și din bucătărie, încât aproape scap un țipăt când mă izbesc de trupul masiv al cuiva. Mă împiedic în propriile picioare și mai că iau în brațe gresia rece, când două brațe mă prind, punându-mă înapoi pe picioarele mele.