Dragoste neîmpărtășită

III

Prietenia adevărată învinge orice obstacol

— DURERE —

       Astăzi se împlinește o lună de la acea zi, în care vinovăția și propriile mele sentimente m-au împins la sinucidere. Trăiesc în continuare cu acea vinovăție, simțindu-mă uneori copleșit de prea multe gânduri, singur, ori nevrednic de prietenia de neprețuit a prietenului meu cel mai bun. Dar încerc să răzbat. Nu e dreptul meu să îmi pun capăt vieții, oricât de păcătos aș fi. Această viață nu îmi aparține doar mie, ci și celor din jurul meu. Și este, de asemenea, un dar primit de la Dumnezeu. Cu siguranță eram un păcătos, asta nu puteam să justific și nici nu îmi doream așa ceva. Eram conștient de ceea ce am făcut, de ceea ce simțeam. Meritam să fiu pedepsit. Dar nu eram nici capabil și nici îndreptățit în vreo măsura, să mă pedepsesc de unul singur. Era decizia Lui. Cu toate că încă nu mă credeam demn de mântuire, nu credeam că îmi pot răscumpăra în vreun fel, greșeala comisă. Să te îndrăgostești de iubitul prietenului tău nu e tocmai ceva ce poate fi trecut cu vederea așa ușor. Totuși, știam că El este milostiv și era întotdeauna alături de copii săi, atunci când aveau nevoie de îndrumare. Speram din tot sufletul să nu îl dezamăgesc, așa cum speram să nu îmi dezamăgesc mămicile și pe Shiam. 

       — Robert! țipătul ascuțit al prietenului meu mă lovește în plină față, provocându-i corpului meu un tremur ușor, și înainte ca mintea mea să aducă la suprafață cele mai rele scenarii, sar din pat și îmi mișc picioarele cu rapiditate, ajungând numai decât în afara noului meu dormitor. Deschid ușa camerei sale și rămân perplex, simțind-mă de parcă creierul mele și-a propus să-mi arunce numai panică în ultima perioadă. Răsuflu totuși ușurat și zâmbesc, privindu-mi prietenul cum se agita prin încăperea plină de petale de trandafiri. Oh, Doamne, oh, Doamne! Robert! chițăie fericit și îmi zâmbește cu gura până la urechi, venind spre mine și îmbrățișându-mă strâns. Nu îmi vine să cred! Tu vezi ce văd și eu? Doamne, nu îmi vine să cred! E atât de frumos! Îți vine să crezi? începe să râdă vesel, rupând îmbrățișarea și luându-mi mâinile între-ale sale. 

       — Te iubește foarte mult, tocmai din acest motiv, spun, zâmbindu-i. 

       Era o bucurie să îl văd atât de fericit, mai ales după ce acum două săptămâni s-au întors părinții săi acasă și au avut o ceartă uriașă. M-am trezit cu el la mine, plângând, spunându-mi că a fugit de acasă. Părinții lui voiau să îl ia în Las Vegas. Și nu era vorba de-o perioadă scurtă, voiau să se mute definitiv. Mi s-a frânt inima când l-am văzut în acea stare și am crezut că o să cadă în depresie. Tot ce puteam să fac era să îi fiu alături, doar că zilele treceau, iar el nu își revenea deloc. Pot spune că a fost pentru prima oară, din ziua în care l-am cunoscut, când l-am văzut așa dărâmat. Însă datorită iubitului său, și-a revenit la vechiul Shiam, pozitiv și plin de energie. 

       Printr-o ironie ciudată a sorții, am ajuns să locuim toți trei împreună, după ce roșcatul a refuzat să se mai întoarcă acasă. Dex a cumpărat un apartament peste noapte și i-a cerut să se mute cu el. Normal că Shiam a acceptat fără să stea pe gânduri, iar din acea zi, de fiecare dată când revenim de la liceu, iubitul acestuia îl surprinde într-un fel sau altul. Îi aduce numai zâmbete pe chip și asta mă face incredibil de fericit, însă trebuie să recunosc că mă simt puțin nelalocul meu. Nu știu exact de ce m-am lăsat influențat de roșcat și am ajuns să locuiesc cu ei, probabil și din cauza faptului că nu voiam să îl supăr. Mămicile mele nu au protestat absolut deloc, au fost de fapt foarte încântate și ne-au spus să avem întotdeauna grijă de prietenia noastră, exact ca acum.