Capitolul 2

45 7 9
                                    

                   

      «𝐸𝑋𝐼𝑆𝑇𝐴 𝐿𝑈𝐶𝑅𝑈𝑅𝐼 𝑀𝐴𝐼 𝑃𝐸𝑅𝐼𝐶𝑈𝐿𝑂𝐴𝑆𝐸
                𝐷𝐸𝐶𝐴𝑇 𝑈𝑁 𝑆𝑇𝑅𝑂𝑃 𝐷𝐸 𝑀𝐴𝐺𝐼𝐸.»

Casa familiei Tabrice- Ziua Ceremoniei Harurilor

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Casa familiei Tabrice- Ziua Ceremoniei Harurilor

       Jungkook nu are nevoie de ceas ca să știe că este timpul să se pornească spre palatul regelui. Pentru prima dată în cele 7 ore de când se află în camera lui Ellis cu aceasta în brațele lui, face o mișcare. O ghiontește ușor pe fată pentru a o putea trezi, dar aceasta nu se dă trezită.

     — Ellis, haide, trezește-te! Trebuie să ne pornim, spune Jungkook pe un ton mai impunător, iar aceasta într-un final se trezește.

       Era o minciună faptul că "s-a trezit". Adevărul este că fata nu a putut să adoarmă, dar îi plăcea cum o ținea prietenul ei în brațe, se simțea mică și protejată, iar dacă Jungkook își dădea seama că nu doarme, posibil să nu o mai fi ținut în brațe. Rar băiatul este atât de afectuos și lipicios.

     — Nu putem să rămânem aici și să ne gândim ce casă să jefuim? știa deja că răspunsul băiatului va fi "nu", așteptă asta de ani întregi.

       Acesta nici măcar nu-i bagă în seamă întrebarea, ia bagajele amândurora și se uită cu subînțeles la Ellis, spunându-i parcă prin telepatie că o așteaptă jos. Iar și mai ciudat e că fata înțelese mesajul lui.

     — Uite-o și pe zâna noastră! Nici nu-ți imaginezi ce griji ne-am făcut pentru tine! Noroc de Jungkook că ne-a spus că ai stat la el, dacă ți se întâmpla ceva rău? mama fetei o apostrofează în timp ce o îmbrățișează strâns, transmițându-i prin îmbrățișare dorul următorilor patru ani.

     — Cum a fost întâlnirea cu domnul Saleh? Este profesor la viitoarea voastră școală, l-am rugat să-ți povestească cum este acolo. Asta te-a convins, așa-i? tatăl fetei așteaptă nerăbdător un răspuns, fiind curios cu ce-a ademenit-o domul Saleh pe fiica lui.

       Dar aceasta întoarce capul șocată spre Jungkook, iar acesta face același lucru. Baba înfricoșătoare sigur nu era acel profesor Saleh! Totuși, femeia aceea i-a spus că se vor întâlni astăzi, poate era soția profesorului.

     — A... A fost interesant, tată! Te asigur că datorită lui sunt acum aici și aștept cu nerăbdare să practic acele cursuri. Ți-aș povesti mai multe, dar eu și Jungkook trebuie să plecăm ca să nu întârziem.

       Fata își sărută pe obraz ambii părinți, abia scăpând din îmbrățișarea mamei ei. Cirrus l-a îmbrățișat scurt și pe băiat și i-a șoptit să îi protejeze fata. Lucru pe care tânărul oricum avea de gând să-l facă.

****************

     — Știam că e ceva în neregulă cu femeia aia! Jungkook sparge într-un final liniștea apăsătoare ce era între ei, știind că va trebui odată și odată să discute despre asta, chiar dacă la amândoi le era frică de acest subiect.

Două Aripi | Jungkook Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum