"Aria, trezeste-te"am spus incet catre ea in timp ce pilotul anunta ca ne vom incepe coborarea.
"Mmmmm, lasa-ma"geme ea somnoroasa cu gura in umarul meu.
"Haide"ma amuz eu de fata ei, impungand-o in frunte usor cu degetul meu aratator.
"Ok, bine, bine, m-am sculat"se enrveaza ea si imi smulge paharul de cafea din mana."Am mai multa nevoie decat tine"afirma ea si se lasa pe spate, culcusindu-se in scaun.
Peisajul auriu disparuse. In timpul zborului nostru de 2 ore, cerul, din melanjul de culori de violet si oranj, se transformase intr-un albastru aprins, clar, o culoare care mi se parea obisnuita, normala. Stewardesa se plimba cu, cosul de gunoi printre scaune, iar eu, cand ajunge in dreptul nostrum, vazand ca Aria se chinuie sa soarba ultima gura, ii smulg paharul cu un suras ironic, prostindu-ma. Beau ultima picatura de cafea, impreuna cu zaharul inca netopit si arunc paharul de plastic la gunoi. Urechile incepea sa mi se infunde, semn ca incepe coborarea. Imi inchid centura de la brau, si imi ridic scaunul pentru a ma pregati. Inchid cartea inceputa si o pun in ghiozdan, alaturi de casti si imi pun telefonul in buzunarul drept al pantalonilor. Langa mine, Aria rafoia revistele de moda ce se gaseau in buzunarul scaunului din fata.
„Ai vazut cum arata acum?"si imi arata o poza din revista cu o actrita din serialul ei preferat din anii 90, ramanand cu ochii atintiti la ridurile femeii. „Doamne, am ramas socata."chiar asa era. Era socata. Imaginea idolului sau de frumusete era acum patata si o vad cum inca se uita la poza si se intinde catre cutia ramasa de salata si incepe sa manance cu furculita de plastic furata inainte de a o arunca.
Dupa un timp de holbat, arunca revista pe masuta pliabila si continua sa isi manance salata, uitandu-se pe geam.
„Cred ca ar trebui sa iti strangi masa"glumesc eu si sunt surprins de ea care, intorcandu-se, mesteca ca o caprita, cu o fata, dinadins stupida, frunze de rucola, iesindu-i din gura. Am inceput sa rad si o cert „Aria, potoleste-te, ne faci de ras!"
„De parca o sa te mai intalnesti vreodata cu cineva de pe avionul asta."isi culege salata de pe buze cu furculita si incepe sa isi stranga masuta, in timp ce ma mai inghiontea ca sa nu o mai gandil.
Pe toata durata zborului, barbatul in palton a dormit neintors, iar noi inventam posibilitati de a-l trezi, amuzandu-ne de propria imaginatie. Ne-am gandit la gadilat, la stropit cu apa, la sarit peste el, dar bineinteles ca nu aveam de gand sa le facem. Doar radeam de expresia lui somnoroasa: cu gura cascata, respirul prelung, conturandu-se intr-un sforait usor, cu capul cazut in partea stanga, bagat in piept, gatul facand multiple cute de grasime. Avionul a inceput sa coboare, simtindu-se diferenta de altitudine, unduirile sale, parca venind valuri de curenti de aer peste el. Pamantul se vedea din ce in ce mai aproape, trecand peste campuri verzi, vii plini de muncitori care se asemanau cu mici furnici, ajungand pe asfaltul gri al pistei de aterizare. Barbatul tresare cu ochii largiti in momentul ciocnirii avionului cu pista, ducand mainile pe manerele scaunului, parca ferindu-se de viteza avionului, de o viitoare ciocnire. Eu si cuu Aria ne intoarcem unul spre altul inabusindu-ne rasul si incercand sa ne facem reciproc sa ne abtinem, dar nu puteam.
„Bine ati venit in Milano! Va multumim ca ati ales sa calatoriti cu agentia noastra. Va rugam sa va mentineti centura legata pana cand semnul luminat va disparea..."a inceput sa recita pledoaria de final stewardesa.
„E prima data cand mergem in afara tarii impreuna"imi sopteste Aria ochii licarindu-i de nerabdare. Semnul luminat in forma de centura dispare si ea si-o desface-„Milano, venim!" o spune ea pe un ton normal de data asta si se ridica.
Se intinde si se sprijina de scaunul din fata, asteptand ca pasagerii sa iasa. Barbatul grabindu-se se ridica rapid si isi face loc printre celelalte persoane, lasandu-ne spatiul noua.
„Ma duc sa scot bagajele"ii spun Ariei aratand cu degetul catre spatiul de deasupra scaunelor.
„Sa il iei si pe al meu, mersi"se repede ea sa se spuna pentru a nu mai o putea refuza.
„Sa il iei si pe al meu..."o imit eu cu o voce pitigaiata.
Statea inca sprijinita de scaun uitandu-se cum lumea saluta echipajul la iesire, scanand camera, mutandu-si privirea de la un om la altul. Ajunge cu privirea catre randurile din fata si zareste o fata cunoscuta si isi da drumul pe scaun.
„E aici"imi spune ea in soapta cu mainile la tample.
„Cine?"o intreb eu neputand sa imi dau seama despre cine este vorba.
„Karim."zice ea uitandu-se la mine, iar eu incerc sa il gasesc in multime."De ce trebuia sa fie in acelasi avion, in aceeasi zi, in aceeasi destinatia ca vacanta noastra?"
Despre Karim nu puteam sa zic ca stiam multe. Singurele informatii pe care le aveam era ca a fost iubitul Ariei pentru mai putin de o luna. Aria, pe parcursul relatiei, imi povestea de el incontinuu, dar doar lucruri irelevante precum: ce cadouri a primti de la el, unde o ducea si ce glume facea, dar niciodata nu aflasem cum s-au despartit. Stiam doar ca intr-o zi erau impreuna, iar in urmatoarea nu mai erau, nestiind cauza, dar stiam ca este ceva dureros pentru ea, care nu era cea mai cunoscuta in a-si etala sentimentele, aruncand „masca" fetei puternice care tot timpul zambeste.
„Dar nu il vad"ma chinuiesc eu alungindu-mi gatul peste oamenii ridicati.
„Nu te mai holba! Imi spui cand a iesit."se propteste ea in spatarul scaunului.
Am ramas in picioare pasandu-i ei bagajele, uitandu-ma inspre iesirea poate il recunosteam printre atatia oameni. Nu a durat mult si vad figura lui in dreptul iesirii si ma intorc catre Aria:
„Gata, poti sa iesi."
„Sigur?"intreaba ea indoielnica.
„Da, sigur, doar nu as glumi pe seama ta."
„Ba da, cam faci asta, destul de des."spune ea ridicandu-se si tragandu-si pantalonii.
Mergem catre iesire, salutam echipajul si coboram scarile atasate. Caldura primavartica, parea canicula dupa frigul din avion, pastrat de aerele conditionate.
„Suntem in Milanoooo!"incepe sa sara Aria pe drumul catre aeroport, cu perna atarnat de gat, tarand micul troller dupa ea.
CITEȘTI
Zi de zi
Подростковая литература"Poate o fi de vina banca, poate o fi de vina soarele, poate o fi vina de multimea de fete ce se perinda prin fata mea prin magazine, dar imi reamintesc de ea, de rasul ei molipsitor, de incurajarile ei...de ea. Nicio alta experienta nu poate inlocu...