Zi de zi

Eli, 5 iulie 2020

Priveam adormit prin sticla uriasa a geamului cum avioanele se adunau, dupa ce isi executau numarul serpuit, in fata portii corespunzatoare. Soarele incepea sa picteze panza de un albastru inchis a cerului serii in violet, roz pal si oranj, mici raze reflectandu-se in metalul lucios al avionelor si orbindu-ma. Voiam sa ma retrag pe un scaun, dar tot mai voiam sa privesc putin pistele, voiam un moment de liniste inainte sa urc in avion sis a aud zumzetul oamenilor nelinistiti. Acesta era un mare pardox pentru mine: de ce oamenii erau atat de agitati, de ce se inghesuiau desi stiu ca vor ajunge in acelasi loc? Stateam in picioare, rezemandu-mi umarul de un perete, intr-un colt linistit, ferit de agitatia din aeroport, cand aud un strigat puternic:

"ELIIIII!!" am auzit glasul unei amzanoniene, o voce familiara pe care o auzeam in fiecare vacanta.

Ma intorc pe jumatate si aud pasii repezi, apasati si sunetul rotitelor troller-ului. ii simt bratele puternice care ma strangeau in jurul gatului, tragandu-ma in jos si simteam o caldura ce imi riadia in tot corpul, facandu-ma sa zambesc larg si sa ii zic pe un ton calm, incercand sa imi ascund extazul:

"Aria! Incepeam sa cred ca nu o sa mai ajungi la timp pentru imbarcare."

"Cum sa nu! Tot timpul ajung...candva... Stii cum e, mai bine mai tarziu, decat niciodata" si ea continua sa zambeasca molipsindu-ma in continuare si pe mine.

Avea parul castaniu, trecand cu cativa centimetri de umeri, proaspat pieptanat, drept, care ii incadra fata micuta, ovala, cu ochii in forma de migdala de un brun inens, cu gene lungi, conturate cu un rimel negru. Buzele carnoase, roz, zambeau tot timpul, dezvelind mici gropite. Fata ei avea ceva familiar, ceva care ma face sa ma simt in largul meu, era ca o sora.

"Nu vrei sa stii la ce ora m-am trezit ca sa ajung la timp. Of, de abia asteptam sa te vad sis a petrecem doua saptamani impreuna in Milanno" si ma imbratiseaza din nou.

Povestea noastra incepe cliseic, in clasa a 5a, cand, fiind in aceeasi clasa, stand in aceeasi banca am inceput sa avem sentimente unul penntru celalalt, dar, in scurt timp, am realizat ca acea iubire era de natura frateasca. In loc sa dezvoltam o relatie de iubire, am dezvoltat o relatie de prietenie, devenind cei mai buni prieteni. Reamintirea acestui inceput ne face tot timpul sa radem, realizand, de fapt, drumul lung parcurs impreuna, un drum de 6 ani, aflandu-ne la liceu, in clasa a 10 a.

"Imi era asa de dor de tine, iar acum avem doua saptamani doar pentru noi, in capitala modei!"continua ea, iar eu dau din cap aproband-o. Era pasionata de moda, ajungand sa ma influenteze si pe mine. Cand avea o dilema legata de felul in care arata, se imbraca, eu eram primul pe care il intreba, asa ca involunatar am inavatat si, eventual, am ajuns si eu sa ma imbrac la fel de bine ca ea. Azi era imbracata lejer, cu niste blugi albastrii deschisi, rupti la nivelul genunchilor, continuandu-se in jos cu o pereche de adidasi albi, purtand in partea de sus un tricou alb pe care era desenat pe jumatate chipul unei femei si pe cealalta jumatate chipul Lolei Bunny, peste care era trecuta o poseta mica de silicon bleu cu lant auriu.

S-a rezemat de mine si simtind cum stomacul ei canta o mica orchestra a foamei, am intrebat-o:

"Vrei putin din batonul meu?" si ridic o punga cu dulciuri si doua sucuri de pe trollerul meu rosu. Luasem gustari stiind ca ea o sa intarzie si nu o sa se gandeasca sa isi ia ceva de mancat.

"baton fitness? Plecam in vacanta! Da-mi punga de M&M si Ice tea-ul." Stiam ca o sa aleaga asta, dar speram ca o sa imi ramana mie acea punga.

"Rugam toti pasagerii cu bilet spre Milano sa se prezinte la poarta 11 pentru imbarcare."se aude o voce ragusita din boxele ce aveau mici intreruperi.

Aria se da inapoi pentru a verifica numarul portii si confirma ca e correct si isi ridica geamantanul pentru a se duce la coada ce sa forma deja, dar am apucat-o de brat si ea a inteles ce voiam sa ii transmit: mai bine mai stam pe scaunele eliberate pana intra primii pasageri si apoi ne aliniam si noi. Si a asa am si facut. Ne-am asezat pe scaunele gri de metal si raze ale soarelui patrundeau prin geam luminandu-ne fetele.

"Ce lumina buna! Da-mi telefonul"imi spune ea si eu scot telefonul din buzunar si i-l intind. Porneste camera frontala si facem cateva selfieuri pe care i le voi trimite, ajungand eventual sa fie postate de ea.

"Hai, putem sa mergem." ii zic eu batand-o pe spate si ea se ridica si se aseaza in spatele ultimei persoane din coada.

Asteptam ca pasagerii sa inainteze si, dupa 15 minute de agonie pentru Aria, ajungem la tejgheaua dinaintea portii.

"Pasapoartele va rog!"spune anagajata a carei voci are accente de plictiseala si nepasare.

"Poftiti" ii spunem noi in acelasi timp si ii intindem pasapoartele impreuna cu biletele.

"Sa aveti un zbor placut!"rupe o parte din bilet si ne lasa sa intram pe micul hol care facea legatura cu avionul, in spatele nostrum auzind vocea ei "URMATORUL!".

Intram pe usa avionului si suntem intampinati de doua stewardese amabile, avand parul strans in coc ce repeta poezia la fiecare pasager:"Buna ziua! Sa aveti un zbor placut!". Noi le multumim, dand din cap, si imi intorc capul spre Aria si ii zambesc, aratandu-mi neastepatarea, extazul. Ne cautam printer lumea ridicat, scaunele able, locurile 11A si 11B. Le gasim la mijlocul avionului, dar pe 11 C, scaunul ce era asezat pe langal interval, mai era asezat un domn in varsta, cu ochelari cu rama neagra mare si cu un palton bej, pe sub care se vedea camasa alba. O simt pe Aria cum se apropie de urechea mea si zice:"Eu stau langa geam" si incuviintez stiind ca tot timpul isi rezerva locul ala. Ne strecuram pe langa el si ne asezam. Eu imi scot castile si cartea, iar Aria perna in forma de "U".

"Frati?"ne intreaba barbatul.

"Ati putea spune si asa"ii zambeste Aria politicoasa cu gropitele sale si se uita la mine.

"Cei mai buni prieteni"incerc eu sa ii explic, vazandu-l zambind nedumerit.

"Am inteles"si incearca sa isi reprime rasul.

In timpul instructajului barbatul rasfoieste revistele puse la dispozitie, iar eu incerc sa accord minima atentie. Aria se zvarcoleste langa mine, urcandu-si picioarele pe scaun, stand adunata, cu capul pe umarul meu si imi dupa cum ma asteptam au urmat cuvintele:

"Eu cred ca ma culc" si inchide ochii.

"Normal"pufnesc eu si ma uit pe geamul mic cum avionul decoleaza si trecem de nori de spuma printer care patrund lame fine de aur.