Rămâi lângă mine

◤━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━◥
Sâmbătă, 16 mai 2020, 02:45 a.m.
◣━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━◢

✠

    Când îmi ridic privirea, ea mă privește râzând. Râd și eu, deși nu înțeleg prea bine ce se întâmplă. Mă doare capul și simt cum totul se învârte în jurul meu. Urechile îmi țiuie puternic. Suntem undeva pe stradă, pe o bordură. Nu țin minte când am ajuns aici. Mai devreme eram la petrecerea lui Nick William, ăsta e ultimul lucru pe care mi-l amintesc.

    — Unde suntem? întreb, iar vocea îmi sună așa ciudat încât mă simt ușor stânjenit.

    — Suntem pe High Street, Rawn, îmi spune zâmbind. Ți s-a făcut rău și am zis să merg cu tine. Petrecerea devenea oricum plictisitoare.

    Bella Davis renunță la o petrecere ca să ajute un tip beat să ajungă acasă. Râd.

    — Ce-i? mă întreabă lovindu-mi umărul și râde și ea.

    — Nu mă așteptam la asta, atâta tot, îi răspund. În plus, în mod normal băieții ar trebui să conducă fetele acasă.

     — Ți se pare că e o situație foarte normală?

     — Ar putea fi.

     — În regulă atunci, răspunde ferm și se ridică imediat în picioare.

     Îmi înalț privirea către ea, iar ea îmi întinde o mână. Chiar și așa, mă ridic singur. Îmi simt tâmplele pulsând și picioarele slăbite. Abia acum îmi dau seama că am vomitat – nici măcar nu sesizasem gustul amar până acum.

     — Într-o situație normală, m-aș fi descurcat singur.

     — Te-ai descurcat singur și acum.

     Preț de o secundă, regret că trebuie să o conduc până acasă. Nici măcar nu știu unde locuiește. Dacă dimineață am să mă trezesc pe un trotuar din cauză că n-am mai reușit să ajung acasă, sper măcar să-mi amintesc partea asta a serii.

     — Știi, am stat pe bordura aia mai bine de jumătate de oră, îmi spune ea în timp ce mergem. La un moment dat ți-ai pus capul pe umărul meu și ai închis ochii. Mă speriasem, credeam că ai să leșini.

     Încerc să-mi dau seama care sunt ultimele lucruri pe care mi le amintesc. Apoi cineva a avut geniala idee de a juca Do or drink. În majoritatea cazurilor mi s-a părut mai ușor să aleg Drink. Și mă întreb totuși ce unde au dispărut Shawn și Anne. La un moment dat pur și simplu nu i-am mai văzut.

     — Eu stau pe Park Street, spune Bella, chiar atunci când liniștea devine inconfortabilă. Dacă am înțeles bine, tu locuiești chiar lângă lac. Nu e departe.

     — Nu e. În mod normal merg pe Main Street.

     — Nu e mai departe așa?

     — Îmi place să mă plimb, ridic din umeri.

     — Atunci hai să ne plimbăm.

     Fac ochii mari. Îmi scot telefonul din buzunar și mă uit la ceas. E aproape trei noaptea, dar e vineri seara. Mă rog, acum e deja sâmbătă, căci a trecut de miezul nopții. Privesc în jur. Nu mai e nimeni în afară de noi de stradă.

     — Acum? întreb eu nedumerit.

     Bella aprobă din cap.

     — Așa îți mai revii puțin. Ar fi și cazul.

     Și râde. Are un râs gingaș. Și, cu un așa zâmbet, n-am cum să o refuz.

     — Apoi te pot conduce acasă în siguranță.

     Mergem spre Main Street până la urmă, însă ocolim pe o străduță paralelă ca să evităm casa lui Nick. Cred că Bella și el s-au certat la petrecere. Sunt curios, totuși, de ce, însă nu cred că e o idee bună să o întreb. În primul rând pentru că nu știu ce fel de relație era între ei și, în al doilea rând, pentru că nu cred că sunt în măsură să fac asta. Chiar nu-mi dau seama de ce brusc Bella e atât de drăguță cu mine. Toată seara asta a fost un motiv să petreacă timp cu mine. Ori cel puțin asta îmi lasă de înțeles. E ciudat, înainte abia dacă schimbam două vorbe. Și, dintr-un anumit punct, lucrurile s-au schimbat.

     — Deci tu și Nick... încep eu, dar ea mă întrerupe imediat.

     — Oh, nu, spune grăbită. Nu e nimic între noi. 

     — Sigur? Pentru că nu asta părea din exterior.

     — Foarte sigur.

     — V-ați certat la petrecere? De aia ai vrut să vii cu mine? De aia ocolim acum?

     Nu trebuia să întreb. Ori nu trebuia să pun atâteea întrebări.

     Bella își coboară privirea. Se joacă cu brățara de la mâna stângă. Am observat că face asta când e neliniștită sau agitată sau nervoasă.

     — Scuze, îi spun încet. Nu e treaba mea.

     — E în regulă, Arawn. Doar că nu vreau să vorbesc acum despre asta.

     Cumva, mi-am primit răspunsul. Probabil că e cel mai vag și interpretabil răspuns posibil, dar, la urma urmei, e un răspuns. 

     Nu durează mult și ajungem pe Main Street. Încă puțin până în centru. N-am mai fost demult pe timp de noapte în centrul orașului. În timpul zilei e luminos, plin de oameni ce-și beau cafeaua sau ceaiul la diverse cafenele, ori oameni ce ies din magazine și intră în altele, precum albinele ce zboară dintr-o floare în alta. Acum, în schimb, totul e gol. Nu prea sunt localuri deschise non-stop aici, poate doar două sau trei și niciunul la vedere. Majoritatea sunt prin alte zone ale orașului. Ceea ce e bine, presupun.

     — E chiar drăguț orașul, nu crezi?

     Vocea ei mă face să tresar. Aprob și îmi arunc privirea pe puținele neoane încă pornite ale diverselor localuri. În afară de stâlpii cu felinare, astea sunt singura sursă de lumină. Și chiar arată bine.

     — Ne-am certat acum câteva zile, spune ea brusc, iar eu nu-mi pot da seama la ce se referă.

     — Huh?

     — Eu și Nick. Ne-am certat acum câteva zile. A fost ceva prostesc, nu vreau să vorbesc acum despre asta. Dar am acceptat să vin la petrecere. Ar fi trebuit să refuz.

     O privesc câteva secunde. Ea are privirea aruncată spre cer și, probabil de teama contactului vizual, nici măcar nu se clintește.

     — Dacă ai fi refuzat, nu mai eram acum aici, îi spun eu râzând și fac un pas mai aproape de ea.

     — Ai dreptate, mă aprobă râzând. Ar fi fost o adevărată pierdere.

     — În tocmai.

     Îi iau mâna într-a mea. Atunci, își coboară privirea spre mine. Îi fac semn către o bancă, iar ea mă urmează până acolo. Ne așezăm și niciunul nu mai spune nimic. Îmi las capul pe spate și privesc cerul. E înstelat, plăcut. Probabil că ar fi și mai plăcut dacă nu aș avea impresia că toate se ănvârt, formând un vârtej lent ce îmi obosește ochii. Luna străluceste puternic în noaptea asta. Bella își așează capul pe umărul meu. Încă mă întreb dacă toată treaba asta e reală sau acum doar vizez. 

     —Rămâi lângă mine, îi șoptesc. Restul lumii își poate vedea de treabă în continuare, însă tu rămâi lângă mine.

     Și un mic chicot îi scapă printre buze.

━━━━━━━━┓ ✠ ┏━━━━━━━━