The last Omega[Vkook]

34

Autorul POV.

—Cum adică nu merge să-l aducem înapoi?
Întrebă pentru a mia oară Baekhyun.
—Iubire, calm! Jin a spus că nu știe cum a dispărut JungKook.
—Da, dar..Ahhhhhhhh
Un corp masiv a picat fix pe masă unde toți își puneau creierul pe jar să scoată explicați.
Toți se uitau unii la ații.
—Namjoon, du-te să vezi dacă e mort, l-a împins scumpul său iubit Omega îngrozit.
—De ce eu? De ce nu se duce Baekhyun? De ce mă pui pe mine? Sunt toți aici. Ce ai cu mine?
—Eu în niciun caz nu pun mâna mea fină și curată pe cadavrul ală împuțit! Să se ducă Jimin!
— Să vă fie clar, mâna mică și drăgălașă a iubitul meu Jiminie nu va atinge sacul ăla jegos!
—Dar hyuung..
—Shhht, taci! Să nu te aud. J-Hope, îți aparține!
—Ceee! De ce eu? Euuu! Eu să pun mâna pe...pe...pe..Dar ce dracu e că nu îmi dau seama? Spune mergând către micul intrus.
—Seamănă cu un cadavru împuțit, vă zic eu! Afirmă Baekhyun.
—Ba nu, este un sac jegos! Mârâi Suga.

Și așa au început să se certe toți, în timp ce J-Hope s-a aplecat ușor vrând să vadă dacă este viu.
Dar cu zgomotul creat de două haite extrem de gălăgioase nu auzea nimic. Așa că s-a aplecat mai mult până la gura acestuia. O respirație ușoară se izbi de fața lui J-Hope. După o curiozitate îl macina pe dinăuntru, vrând să vadă cine este. Dar fix când a vrut să atingă capul, trupul fără suflet s-a mișcat, lăsând în urma lui o vocea dură, dar cunoscută.
—Puteți să terminați cearta, mă doare capul!
—Aaaaa, e viu, e viu. Nu mai pun mâna pe așa ceva niciodată.
—Nu mai dramatiza hyung. Vocea cunoscută îl făcu pe J-Hope să se oprească din țipat și alergat, făcându-l să se apropie de el.
—JungKook? Tu ești?
—Nu hyung, nu sunt eu, sunt perechia ta invizibilă!
—Da, da el este, spune acesta iritat, îndepărtându-se de el, deranjat de cele spuse.
—Doamne Kookie, pe unde dracu ai umblat, mi-am făcut griji copil dement! Și de ce miroși așa urât?
JungKook a început să zâmbescă auzind-i glasul blând a lui Jin.
—Nici eu nu știu hyung unde am fost, dar tot ce știu este ceva sau cineva mi-a furat identitate. Nici nu știu cum am dispărut sau am apărut înapoi. Ultimul sunet pe care l-am auzit a fost...
Acesta oprindu-se rămânând șocat, și nervos pe sine. Singurul lucru pe care îl auzise a fost strigătul de teamă, de frică și disperare a iubitului său.
Normal că știa cum a dispărut, normal că știa cum a și apărut, dar o mică greșeală și viața pe care o iubea și o prețuia atât de mult s-ar fi dus.

Se ura, se ura extrem de mult. Nu doar că l-a auzit cum țipa, cum plângea, cum cerșea ajutorul său sau al lui Baekhyun, dar a și văzut toată scenă, a văzut cum micul său bujor se lupta împotriva SA, și...si nu a putut face nimic. Era un nimic.
—JungKook!
Cum a putut să lase să se întâmple asta? Cum a putut să fie neglijent cu ceea ce iubea? Și mi ales, cum a  putut sa fie atât de orb, să lase o mică petala să plece de lângă el atâta timp cât știa că o să se întâmple asta?
—JungKook!
Ce putea să facă? Știa unde este El, știa cum să lupte împotriva lui, dar...ceva îi spunea că nu este bine ceea ce face, ceva îi spunea că orice ar face, orice putere ar avea tot ar fi neputincios.
—JungKook!
—Ăaa? Ce? Ce s-a întâmplat hyung?
—Tu să-mi spui, te-ai blocat pentru 10 minute fără să îți scoți ochii de la bucata aia care făcea parte din masă. Uite, știu că ai trecut prin multe, așa ca du-te fă o baie, vi și mănânci ceva și fără proteste, te odihnești, și după vi să ne spui ce s-a întâmplat. Okay?
—Okay, mă duc.
—Și JungKook!
—Da?
—Să-ți faci mai multe băi, nu-ți ajunge una!
Acesta doar l-a afirmat și a continuat drumul spre baie. Intrând iar în gândurile sale dureroase și reci.
Cei drept, el se simțea rece, nu mai simțea nimic, nu mai știa nimic. Oare era distrus? Oare și-a pierdut mințile încă din aceea zi în care tot ce a sperat s-a dus? Oare a fost vina sa?
Gândul îi era prea departe dus de realitate, ușor a scăpat fără haine intrând în cabina de dus, lăsând apa ușor să alunece pe trupul sculptat.
Ușor închizând ochii încercând să alungă toate gândurile, dar cum închise ochi cum vedea fiecare scenă în fata ochilor săi

Îți place, nu? Semăn leit cu el, nu crezi? În orice caz, nu o să-l mai vezi, asa că....bucură-te de fata mea! Hahaha.
Râsul diabolic i-a înghețat sângele celui mic în vene, groaza citindu-se în ochii săi mici de căprioară.
De nicăieri a apărut un portal spre o altă dimensiune, umbra care acu era înfățișată cu chipul lui JungKook, a prins piciorul celui mic, fără pic de milă trăgând-l spre lumea lui.

—Nuuuuu, nuuuuuu. Baekhyuuun! Țipăt alăturat de plânset se făceau auzite.
—Taci!
—Juuuuungkoooooook!

Atât s-a mai auzit până să fie înghițit de portal. Camera rămând goală, părăsită.

—NU. Nu. JungKook ce ai făcut?ce ai făcut?
A început să țipe, trăgând-se de părul deja ud și plin de  șampon.
—Ești un monstru! Un monstru fără pic de milă, nu meriți nimic, nimic, nimic. Nimic!
Ușor criza sa a ajuns la turbare, pumni săi începând să lovească capul.
—Crezi că ar trebui să-l oprim? Întrebă Jimin ușor în șoaptă către iubitul său.
—Nu.
—De ce hyung? Dacă se agravează?
—Este Alpha, este conducătorul Jiminie. Dacă l-am opri să se judge sau să aibă părere de rău ar renunța la Taehyung.
—De unde ști?
—JungKook este imprevizibil, orice scapare de a noastră ajunge să fie o scăpare sau o uitare a lui JungKook.

Nu prea ma bucura capitolul, îmi pare rău că va dezamăgesc.