Ridică-mă de la pământ...

Capitolul 1

-Te omor, m-ai auzit? urlă tatăl meu atât de tare încât toată casa se zguduie de la urletul lui

- Termină!!

În fiecare noapte de câțiva ani încoace, mai exact, de când fratele meu Dylan a murit, părinții mei in fiecare noapte se certau, uneori tata chiar bătea pe mama.

Uram tot ceea ce se întâmpla, nu mă puteam băga între ei ca să îmi salvez mama deoarece odată am facut-o, și m-am ales cu o palmă zdrvănă din partea tatălui meu.

Tot ceea ce puteam să fac era să îmi pun mâinile pe urechi și să fredonez melodii în timp ce plângeam. Aveam o viață destul de grea pe care nu o doream nimănui, nu îi doream nimănui părinți ca ai mei, nu doream nimănui ca să treacă prin pierderea unui frate mai mare iar apoi vina să fie dată asupra lui,neștiind nimeni adevărata întâmplare.

Numele meu este Alessia și sunt genul acela de fată retrasă și timidă.La școală nu mă prea observă lumea fiindcă nu vreau ca ei să stie de existența mea. Mereu port haine mai largi si demodate ca să îmi ascund trupul, nu vreau ca să se holbeze băieții la mine și după să se vorbească despre mine câteva săptămâni bune. Vreau sa fiu invizibilă.

După ce certa dintre părinții mei se sfârșește, îmi iau mâinile de pe urechi și îmi șterg lacrimile. Ma întind în pat și mă gândesc că mâine e o nouă zi la fel de monotonă ca și asta...

***
Mă trezesc la sunetul făcut de alarmă și mă grabesc la baie pentru a-mi face rutina zilnică. Mă îmbrac cu o pereche de blugi mai largi și un tricou de-al fratelui meu iar apoi îmi prind părul într-o coadă, ca de fiecare dată. Îmi iau teneșii mei preferati și cobor jos la parter.

O găsesc pe mama facând omletă în bucărărie fiind destul de binedispusă. Mereu era așa, chiar dacă avea parte de o bătaie se prefăcea parcă nimic nu se întâmplase, uram asta la ea.

- Neața mamă!

- Neața scumpo! Vrei niște omletă?

- Nu, mă grăbesc oricum, iau doar un măr, spun eu iar după ce iau un măr din fructieră pornesc spre liceu.

***
În fața liceului mă așteaptă Alma, prietena mea pe care o știu încă de la grădiniță.

Chiar dacă ne știm de mult timp, nu ia-m putut spune Almei tot ceea ce se întâmpla acasă la mine, ce sentimente mă bântuie, deoarece nu sunt o persoană care să spună tot ceea ce are pe suflet. Alma era genul aceea de fată tocilară și de aceea îmi plăcea să îmi petrec timpul cu ea. Mai bine o ascultam cum îmi povestește despre chimie sau matematică decât să vorbesc despre mine.

- Alessia! Hey! spune ea zâmbind iar apoi ne îmbrățișăm

- Bună Alma! Ne vedem în pauza de prânz, trebuie să îmi iau cărțile din dulap și deja s-a sunat..

- Pe curând atunci! Spune ea iar eu o iau la fugă pe coridor spre dulapul meu.

În timp ce fug mă împiedic și mă lovesc de ceva solid, simt două mâini puternice ce mă prind înainte să cad la podea.

Îmi ridic privirea și dau de doi ochi albaștri care mă privesc rece. Mă strecor dintre brațele lui sărind ca arsă.

Știam prea bine cine era, Aidan Scott, cel mai popular băiat din liceu care s-a transferat aici la începutul anului. Îl uram pe tipul ăsta doar prin simplul fapt că arăta ca scos din reviste dar mai ales pentru că era foarte arogant.

Mă privește cu scârbă iar apoi îmi vorbește:

- Ai grijă pe unde umbli, prostovano! spune apăsat privindu-mă în ochi iar apoi își ia tălpășița

Nici nu mă așteptam la altceva din partea lui, încă de când a venit la liceul nostru se crede singurul specimen masculin din toată unitatea de învățământ. Simțam cum cuvintele aruncate cu scârbă către mine mă dureau, chiar dacă dureau eu eram obișnuită cu asta. Era un singur lucru de la care îmi venea să intru în pământ de rușine, acela fiind faptul că îl plăceam pe idiotul de Aidan. Era ceva la el ce mă atrăgea. Dar orice ar fi acela trebuia să înceteze deoarece eu nu vreau să am de-a face cu cineva ca el, mai simplu vorbind, eu nu vreau să am de-a face cu nimeni.