Ticăitul ceasului este singurul "prieten" rămas. A rămas singur și uitat de lume în micuțul apartament decorat cu mobilier și tablouri din vremea războiului; un război crunt și nemilos, cu multe victime pierite în agonie. Și acum încă mai aude exploziile, împușcăturile și țipetele îndurerate, încă mai simte frică și adrenalină, dar știe că sunt doar niște amintiri nostalgice ce nu îl vor părăsi niciodată.
Oglinda i-a rămas doar un aprig dușman; urăște să își vadă acele cicatrici ce îi amintesc de răul făcut, de oamenii uciși fără milă, de familiile distruse în timpul războiului. Îi pare rău, dar nu mai poate schimba nimic.
Își așteaptă în liniște somnul de veci ce pare să nu mai vina, în fotoliul sau vechi și ponosit. Își regretă faptele, dar ceea ce a făcut, rămâne făcut.
Plictisit și dezgustat de viață, se ridică încet și luă în mână pistolul prăfuit. Cu mâna-i tremurândă, îl îndreptă spre tâmplă. O ultimă privire spre poza răposatei sale soții, un ultim zâmbet, o ultimă lacrimă ce i se prelinse pe obraz și un ultim glonț. Apăsă pe trăgaci și căzu lat pe podeaua rece din lemn. Cu o ultimă suflare, șopti încet "Adio!".
Hei...Și acesta a fost primul capitol. Scuzați-mi greșelile, dacă acestea există!
CITEȘTI
Umbra Morții
Short Story~Povesti scurte, depresive, singura legatura intre ele fiind aceea ca o umbra rece a mortii si tristetii se ascunde in spatele lor provocand numai durere si lacrimi.~
