Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
SOULTMATE
Sunetul echipamentului care venea din interiorul camerei mi-a făcut inima sa bată și mai nerăbdătoare să-l văd în sfârșit. Nu puteam să-mi mai țin bucuria că o să-l văd.
Ușa s-a deschis in timp ce am îmtins mâna spre maner și a apărut domnul Park.
"Anna? Intră!"
A deschis ușa larg ca sa pot intra. Încă mă gândeam foarte mult la toată alegerea pe care trebuia să o fac pentru a ajunge la spital cât mai curând. Am făcut câțiva pași înăuntru, dar picioarele mele au înghețat în fața locului când i-am auzit voce din interior.
"Este aici?"
Era el, era cu adevărat treaz. După atâta timp. Nu-mi venea să cred urechilor.
Când a decis Dumnezeu să ne acorde o binecuvântare în planul tragic, bine stabilit.
Cu pași atenți, am intrat în camera albă imaculată. Privirea mea s-a întors să privească centrul atenției tuturor în acel moment, dar părea că eu eram defapt centrul atenției lui.
-Hei Anna, spuse el zâmbind.
Vocea îi era răgușită și înainte ca zâmbetul lui să poată ajunge la ochi, a început să tușească și doamna Park l-a bătut pe spate pentru a-l ajuta să își revină.
"Jungkoo-" M-am bâlbâit prin lacrimile pe care nu le mai puteam stăpâni. Vocea mea m-a părăsit și nu am putut rosti alt cuvânt. Picioarele mi s-au mișcat singure. Ultima forță rămasă m-a adus suficient de aproape pentru a-l îmbrățișa din nou. Mi-am înfășurat brațele în jurul lui și l-am putut simți încordat sub mine.
"Mi-a fost dor de tine", ma plâns în timp ce mai multe lacrimi au început să cadă și să-i păteze cămașa sa alb-pal.
"De ce?" a chicotit "nu mi-a fost deloc dor de tine", m-a tachinat în timp ce îmi freca spatele pentru a mă calma.
"Spune asta din nou". Am amenințat, strângând-mi degetele într-un pumn, dar înainte să-l pot lovi în umăr, mâna mea s-a relaxat și i-am mângâiat umărul. Nu l-am putut lovi. Nici măcar în joacă. Eram îngrijorată că l-aș putea răni, că ar putea simți vreo durere. Nu am mai vrut să-l rănesc.
Am fost copleșită de ușurare că era cu noi și complet în regulă, chiar și când medicii au spus cu certitudine ca sunt șanse să se trezească.
Sau nu se va mai trezi deloc.
"Nu a venit Jimin cu tine? Mama a spus că este pe drum", a întrebat el când l-am eliberat în cele din urmă din îmbrățișarea mea strânsă.
