D E S C E N D E N Ț I I ● one shots

j a r l o s • lucky charm

jane × carlos

Carlos era singur în sala unde băieții se antrenau pentru turnir. Astăzi antrenamentul a fost scurtat din cauza faptului că următoarea zi turnirul propriu-zis avea să aibă loc, iar Lonnie, noul căpitan al echipei, numitele Jay, a decis că înainte de inaugurare băieții pot să se odihnească pentru a avea energie și forțe proaspete următoarea zi.

Încăperea era pustie, numai Carlos și sentimentele lui copleșitoare de teamă, presiune și nervozitate. S-a pregătit tot sezonul pentru ziua ce urma, dar încă avea dubii.

La lacrosee, anul trecut, a fost mult mai ușor pentru că nu știa ce face în mare parte, numai îl urmărea pe Jay, care dădea indicațiile. De data aceasta era diferit. Carlos a intrat în echipă din voința lui și chiar voia să demonstreze că se poate descurca.

Mii de scenarii îi treceau prin minte, își imagina toate felurile prin care s-ar putea face de râs în timpul turnirului. Dacă leșină din cauza emoțiilor? Dacă o să-și scape arma și oponentul îl face de râs? Dacă o să se blocheze complet în mijlocul jocului?

Carlos nu voia să-și facă echipa de râs, iar cel mai important, nu voia să se facă pe el însuși de ras, deoarece i-ar fi stricat reputația și imaginea. Pe care le ținea intacte nu neapărat pentru aparențelor pentru gura lumii, dar pentru o persoană specială.

O persoană la care se gândea zi și noapte, pe care o vedea în fiecare zi, dar niciodată nu avea curajul s-o curteze.

Iar din partea ei, Carlos avea impresia că nici nu-i băga în seamă existența. Conversațiile lor erau în principal despre vreme sau alte lucruri irelevante.

Carlos s-a dus până și la Jay pentru ajutor, dar nu l-a ajutat mult din cauza faptului că întotdeauna avea chef de glume.

Mintea i-a fugit de la turnir la această persoană specială, gândindu-se ce ar putea face ca să reușească s-o invite să-l privească la inaugurare, mâine.

Sigur că va fi acolo, mereu e implicată în activitățile academice și sportive ale școlii. Dar Carlos voia să-i dea un motiv în plus pentru care să privească turnirul.

Ca un fel de semn divin, sunetul unei voci ce se amesteca cu niște pași mărunți și grăbiți se apropia în ce în cel mai mult de sală.

Carlos ar fi recunoscut orice vocea divină a lui Jane.

Când a realizat cine era pe cale să-l ia prin surprindere, s-a ridicat în picioare pregătindu-se s-o vadă pe Jane.

Ea părea grăbită și sub presiune. Telefonul era lipit de urechea dreapta și susținut de capul lui Jane îndreptat în lateral și de umărul său drept. În mâini ținea un dosar uriaș.

-Da, toți vor fi aici mâine. Ce? De ce aș pune perne pe scaune? Deja am făcut asta la bibliotecă. Nu avem destule perne și nici destul timp! Spunea Jane rapid, dar clar, concentrată total la telefon. Și nu uita să-i dai uniforma lui Chad, a ajuns de la spălat ieri și- nu, n-o să ne trebuiască lumini, de ce ne-ar trebui lumini? Soarele e perfect deja.

Carlos o urmărea pe Jane cu privirea, care se plimba prin sală cu ochii în foaia din fața ei.

-Bine. Am să te sun după. Spune Jane și închide telefonul cu un oftat lung, mai apoi își ridică privirea spre Carlos.

-Jane... ce mai faci? Întreabă Carlos deja emoționat.

-Scuze, nu te-am văzut. Doar ce am vorbit cu unul dintre majordomi. Pare că o să am de lucru. Spune Jane râzând reținut. Tu... ce făceai singur aici?

-Mă gândeam. Sincer, nu cred că sunt pregătit pentru mâine. Spune Carlos trântindu-se înapoi pe scaunul pe care stătea înainte.

-Oh vai, de ce spui asta?

-Nu știu. Tu ai văzut ce bine se descurcă colegii mei? Dacă nu sunt destul de bun? Dacă o să-mi trag echipa în jos? Dacă o să piardă din cauza mea?

-Nu te credeam atât de pesimist. Spune Jane luând loc aproape de el. Și ce dacă greșești? Nu o să sfârșească lumea. Toți greșim.

-E diferit de data asta.

-De ce spui asta?

-Anul trecut și eu aveam aceeași părere ca și tine. Numai că acum e altceva. Chiar vreau să-mi fac echipa mândră.

-Nu înțeleg cum poți să ai atitudinea asta, dar și atâtea îndoieli.

-Uite case poate.

-Știi ce? Eu îți țin pumnii.

-Serios? Întreabă Carlos cu fața acoperită de surprindere.

-Evident. Abia aștept să-ți spun după joc cât de mult ai greșit când te-ai îndoit de tine. Asta după ce câștigi.

-Deci asta înseamă că vii să mă vezi?

-De ce n-aș face-o?

-Ai dreptate, tu fiind... fiica directoarei și...

-Ce? Nu, nu are legătură asta. Bine, are puțin- dar nu astea contează. Știi ce? Întreabă Jane, iar Carlos își ridică sprâncenele. E groaznic ca mama să fie directoarea școlii, profesoară, bibliotecară și tot ce mai e ea.

-Serios? Întreabă Carlos zâmbind ușor.

-Da. De cele mai multe ori mă simt ca secretara ei; ca mai devreme, când discutam pregătirile. Nu mă înțelege greșit, îmi place ce fac, dar câteodată e foarte copleșitor.

-Așa simt și eu despre turnir.

-În cazul ăsta... Jane face o pauză și începe să caute grăbită prin buzunarele de la hanoracul ei. Uite aici.

Jane îi întinde lui Carlos o brățară strâmtă,  e părea destul de veche, în culori de roșu, alb și negru.

-Ce e asta? Întreabă Carlos inspectând obiectul din mâna lui Jane.

-Ăsta e obiectul pe care îl țin pe post de talisman norocos. Îl am de când eram mică. L-am câștigat la un carnaval, iar de atunci n-am mai dat-o jos o perioadă lungă de timp. Până când am observat că e pe cale să se rupă.

-Înțeleg. Eu n-am avut niciodată vreun talisman norocos.

-Păi niciodată nu e prea târziu. Spune Jane, apoi își întinde mâna spre cea a lui Carlos ca să-i pună brățara.

-Ce faci? Întreabă Carlos surprins, dar nu îndeajuns încât să se ferească.

-Dacă o să-ți aducă și ție măcar un sfert din norocul pe care mi l-a adus mie, atunci o să câștigi turnirul de mâine și pe următoarele 5. Spune Jane  legându-i brățara lui Carlos la mână.

-Dar n-ai spus că mai e puțin și se rupe? Întreabă Carlos privindu-şi mâna.

-Ăsta e un risc pe care mi-l asum.

-Mersi, Jane. Spune Carlos în timp ce îi zâmbește lui Jane.

Momentul frumos al celor doi a fost distrus de sunetul vibrant și zgomotos al telefonului lui Jane.

-Îmi pare rău, trebuie să plec. Spune Jane posomorâtă.

Înainte să se îndepărteze pentru a răspunde la telefon, se întoarce înapoi la Carlos, apoi se ridică pe vârfurile picioarelor și îl sărută scurt și rapid pe obraz. După aceea vocea ei se pierde în depărtare în timp ce ieșea din sală vorbind pe telefon.