In umbră

3

Într-o noapte de vară călduroasă și străpunsă doar de cântecul greierilor, ne-am așezat pe o bancă de curând montată în cimitir. Ascultam dansul firelor de iarba pe muzica abia șoptită a vantului timid, când deodată o femeie cocoșată și cu batic pe cap, apărută parcă de nicăieri cu o farfurie în brațe, s-a așezat lângă noi și a început să soarbă zgomotos un lichid alb.  Monica a devenit rece și mă strângea îngrozită de braț. Nimeni nu spunea nimic. 
În vecinătatea cimitirului nu era nicio casă. De unde venise femeia asta? Și mai ales de ce bea lapte noaptea tocmai lângă noi? M-am ridicat încet de pe bancă, tragand-o încet și pe Monica care tremura… Femeia s-a oprit și a părut surprinsă că eram lângă ea. Și-a ridicat capul și am văzut cum chipul îi era  ridat și fire de păr albe protestau lovindu-l in bătaia vântului. Picături de lapte se prelingeau pe bărbia ascuțită. Brusc și-a întins mâna, scăpând farfuria pe aleea asfaltată care s-a spart cu zgomot în zeci de cioburi. Lichidul care mai era, ne-a împroșcat atât pe haine, cât și pe față. Niște gheare lungi au strâns brațul Monicăi că într-o menghină, facănd-o sa tipe disperată și să încerce îngrozită să se desprindă. 
Într-o fracțiune de secundă, am luat de la un mormânt la care se turnase ciment de curând, o cruce mare de lemn înnegrită de timp, ce stătea sprijinită. Am ridicat-o fără să-i simt greutatea și i-am lovit cu groază capul.
 Sânge negru a țâșnit în toate părțile și chiar în acea clipa atenția ei s-a îndreptat asupra mea. Nu părea afectată prea tare de lovitura pe care tocmai i-o aplicasem. 
Un urlet înfiorător mi-a zgâriat timpanul, iar panica a pus stăpânire pe mine stiind că urma ca atenția ei să mă copleșească.
Furioasă și însângerată, ciudata aratare s izbit-o pe Monica cu o forță uimitoare de zidul unui cavou din vecinătate. Un zgomot înfundat m-a făcut să mă gândesc că impactul loviturii i-a frânt ceva. Speram să nu vad sângele ei curgând…
 Cu lacrimi în ochi m-am repezit spre ea sa o ridic și să-i aflu starea, însă o forță inumană m-a ridicat de la pământ. Am simțit cum pasul meu a fost făcut în aer și gheare imense ca niște colți ascuțiți mi s-au înfipt în umeri. Mă așteptam să fiu strivit, rupt în bucăți sau înghițit de bătrâna ce căpătase dimensiuni colosale. Simțeam cum carnea îmi era sfâșiată, însă nu simțeam durere. Vedeam cum sângele meu îmi colorase tricoul alb pe care îl purtam. Inima mea bătea atât de tare că îmi simțeam zvâcniri nebune in tâmple.
Cu o grijă exagerată, m-a așezat pe bancă în timp ce ea stătea în picioare în fața mea și a început să-mi mângâie încet chipul. Ghearele ei îmi sfredelea sufletul, iar o substanță lipicioasă cu miros de sulf se impregna in pielea mea ca o loțiune diabolică. Simțeam cum atingerea ei mă arde și îmi mistuie ființa și parcă vedeam cum sunt băgat într-un cazan din iad, așa cum auzisem in poveștile bunicii, iar flăcări chinuitoare m-au înconjurat răpind cu totul realitatea. 
Deodată s-a oprit și s-a aplecat la nivelul ochilor mei cu o privire întunecată și goală. Două puncte de întuneric preexistential mă fixau atent și mă purtau într-o lume pustie, fără voință sau nevoi, fără nimic altceva decât o conștiență a goliciunii absolute. Parcă simțeam cum cele două puncte de haos etern își aruncă asupra mea dorința de moarte. In clipa aceea singurul meu gând era să mă sinucid. O tristețe nebună îmi mângâia sufletul șoptindu-mi tot felul de scenarii in care îmi luam viața. Uitasem de Monica care zăcea la doi pași de mine, uitasem de existenta oricărei alte ființe, uitasem că în urma cu puțin timp am zâmbit. Nu-mi doream decât moartea.
 O părere de voce îmi șoptea numele, însă tristețea nu-mi dădea voie sa ascult bâzâitul supărător. O palmă însă m-a adus în simțiri.
Monica era lângă mine pe banca. Plangea... Lacrimi mari cădeau din ochii ei și lăsau două dâre adânci pe obrazul însângerat in timp ce cu o mână îmi mângâia obrazul lovit, iar cu cealaltă se ținea de piept.
Mi-am amintit totul și am îmbrățișat-o cu teamă căutându-i gura sa o sărut. Nu prea înțelegeam ce se întâmplase exact, însă știam că trebuie să ajungem la spital cât mai repede.