Iubire la Marea Neagră

【Ｐｒｏｌｏｇ】

          Fiecare zi pe care o încep aici, la Costinești, orașul unde îmi petrec fiecare vacanță de vară, este un miracol, o bucurie. Mă detașez de viața reală, sunt eu însumi și sunt fericit, iar faptul că privesc răsăritul soarelui împreună cu ea este cel mai bun lucru. Totuși, vara aceasta am simțit-o altfel față de cele trecute și totul din cauza ei, fetișcana care mi-a intrat la suflet și care îmi înseninează zilele, fie ele și ploioase.

          Astăzi, în schimb, nu mai simt aceeași bucurie și nici măcar ea nu va fi în stare să îmi aducă zâmbetul pe buze sau să îmi schimbe starea în bine. Apelul primit de la mătușa mea și care m-a trezit din somn, m-a dat peste cap și din păcate, trebuie să mă întorc în Anglia, mult mai repede decât ar trebui.

         Chiar dacă o cunosc de puțin timp, gândul că trebuie să o părăsesc mă îngrozește, odată cu gândul că poate nu o voi mai vedea vreodată, poate nu îi voi mai auzi râsul, nu îi voi mai vedea zâmbetul, nu o voi mai ține în brațe, privind răsăritul împreună. Știu că o voi răni, știu câtă încredere are în mine și cât de mult se bucură de fiecare dată când ne întâlnim, dar chiar nu am ce să fac.

         Sunt speriat, foarte speriat... Nu știu cum să îi spun adevărul, cum să fac astfel încât Talyssa să nu își creeze o impresie greșită și să se lase din nou pradă dureri. Nu vreau ca plecarea mea să o dea din nou peste cap, nu vreau să o știu tristă și să știu că va reveni la cum era acum câteva luni. Viața ei nu este deloc ușoară și problemele cu părinții adoptivi o termină. Da, Talyssa este adoptată, când încă era un bebeluș a fost abandonată la un orfelinat, iar câteva săptămâni mai târziu adoptată de o familie de oamenii bogați. Însă, această familie nu o tratează așa cum merită, sunt momente în care mă întreb și probabil și ea se întreabă de ce au adoptat-o dacă o tratează în ultimul hal.

         Ies din gândurile mele atunci când îmi aud numele strigat, iar când îmi îndrept privirea în direcția de unde se aude, o văd. Cu un zâmbet imens pe chip aleargă spre mine, iar părul ei de culoarea căpșuni îi dă bătăi de cap, intrându-i în ochii din cauza vântului. Cu fiecare pas se apropie tot mai mult de mine, iar eu încep să mă simt tot mai vinovat și speriat de ce se poate întâmpla. Deși ne cunoaștem de puțin timp, Talyssa este foarte importantă pentru mine, țin la ea cum aș fi ținut și la sora mea, dacă aș fi avut una. Și mi-aș dori să o pot ajuta cumva, să o scap de toate durerile sufletești, de tot ceea ce o sperie, însă îmi este peste putință.

          Am încercat să discut cu părinții ei, dar nu a ieșit frumos, am fost înjurat și amenințat să stau departe de fiica lor. Nu îi înțeleg, poate este ceva mai mică decât mine și da, este minoră, dar i-am vrut doar binele, nu am vrut și nu vreau să profit de inocența ei. Însă, n-am ce să le fac, pot doar să sper că în timp va fi mai bine. Și tocmai fiindcă s-au enervat și nu le-a convenit intervenția mea, au fost hotărâți când au spus că nu mă vor în preajma ei, singurul moment din zi în care ne întâlnim este dimineața, plaja e aproape goală și nimeni nu ne poate vedea. Astfel soții Ignat nu au cum să afle, iar pe timpul zilei, dacă ne întâlnim ne facem că nu ne cunoaștem și ne evităm. Altă variantă nu exista, iar să stau departe de ea cum își doreau ei, nici nu se pune problema.

         Înainte să ajungă lângă mine, iau o decizie, zic eu cea mai bună. Ne vom petrece timpul la fel ca în fiecare dimineață, iar când va trebui să ne despărțim îi voi spune adevărul. Și asta pentru că nu vreau ca în timpul pe care îl mai avem să ne certăm și să țipăm unul la altul.

         — Bună dimineața, Dario! Mă aștepți de mult timp? îmi sare în brațe, iar eu o țin strâns la pieptul meu și îi inspir mirosul dulceag cu care m-am obișnuit deja.