Iubire la Marea Neagră

【Ｃａｐｉｔｏｌｕｌ ２】

Sunt puțin șocat de faptul că a aflat ce planuri am, având în vedere că încă nu am spus nimănui, nici măcar mamei. Bine, Filip, fratele tatei, știe, lucrăm împreună și după ce am fost contactați pentru un proiect m-am oferit să merg eu să văd ce se cere și mai apoi să decidem dacă îl preluăm sau nu. Și bănuiesc că scumpa mea verișoară nu a putut să stea în banca ei și dacă nu am mai vorbit de ceva vreme, amândoi fiind prinși cu ale noastre, s-a interesat care e treaba.

Eh... asta e, odată și-odată tot trebuia să o anunț, atât pe ea, cât și pe restul membrilor familiei, în special pe mama, îmi spun în gând. Atunci când trebuie să plec în afara țări îmi e greu să știu că trebuie să o las aici, singură, însă asta este viața, ăsta îmi este serviciul.

— Scrie undeva că trebuie să te anunț pe tine de planurile mele? nu mai stau să mă gândesc la cum a aflat și îi răspund cu indiferență, timp în care îmi aprind o țigară.

— Mie nu vrei să îmi spui, dar toantei de Emily da? Nu mă așteptam la asta, oftează zgomotos în timp ce încearcă să pară dezamăgită.

Se pare că m-am înșelat puțin în ceea ce privește modul în care a aflat, iar verișoara noastră, fata lui Filip, fratele tatălui meu, este cea care m-a dat de gol. Sau mai bine spus, tatăl său a făcut-o. Probabil a discutat cu soția sa la cină, referitor la noile proiecte, fiindcă și ea lucrează împreună cu noi, iar Emily a auzit și nu a putut să țină doar pentru ea.

— Trebuia să mă aștept la asta... chiar nu pot înțelege de ce e așa, de ce ține ea morțiș să dezvăluie tot ceea ce află? Aveam în plan să vă spun zilele următoare, căci mai e foarte puțin înainte să plec, dar de, a trebuit ea să mi-o ia înainte, îi spun, eliberând fumul și privind spre ea. Sincer să fiu, nu știu cu cine seamănă fata asta, am momente când mă gândesc că poate e adoptată. Filip și Andre nici acum, la bătrânețe și tot nu sunt cuminți, dar atunci când erau tineri nici nu mai vorbesc, iar singura lor fiică e cumințenia pământului.

Nu mă abțin din a spune ceva ce îmi stătea de multă vreme pe limbă, iar mai apoi izbucnim amândoi în râs, deși știm că dacă ne-ar auzi cei doi cum vorbim noi despre ei și despre minunata lor fiică, am primi o morală. Însă toți sunt conștienți că acesta este adevărul, unchiul Filip și soția sa parcă nici nu ar fi oameni în toată firea, sunt mereu puși pe șotii, atunci când mergi la ei acasă sau când e să intri la firmă în biroul unuia dintre ei te temi să nu îi prinzi într-un moment intim. Așa au fost ei dintotdeauna, dezinvolți și cu o poftă de viață imensă. În schimb, fiica lor, este tare ursuză, mereu la locul ei, stă mai tot timpul închisă în casă și învață, iar de la un timp lucrează foarte mult. Aș putea zice că este același tip de femeia ca și Eve, doar că cea din urmă știe să își expună punctul de vedere, nu întotdeauna și nu în fața tuturor, însă o face și, cel mai important, dacă ea nu își dorește ceva cu adevărat nu va face acel ceva doar de dragul părinților ei, pentru a-i face fericiți.

— Crezi că eu o înțeleg? Încă mă mir că am rezistat în aceeași clasă cu ea timp de doisprezece ani, plus anii de la grădiniță. Profesorii ne comparau de fiecare dată, cică eu eram întuneric și Emily lumină, eu eram taifun și ea era calmă, mult prea calmă. Deci, nu e vina mea, de la mine nu ar fi aflat nimeni de plecarea ta și evident nu am spus nimănui ceea ce am aflat. Dar, uite așa vezi și tu ce se întâmplă dacă iei alegeri fără să gândești, ridică din umeri și râde de mine. În locul meu putea fi mătușa Bella și nu cred că ți-ai fi dorit ca ea să afle de la altcineva că pleci tocmai în țara ei natală.

Știu că are dreptate... Ea mereu pare să aibă dreptate. Doar că nu am simțit că e nevoie să știe, cel puțin nu până nu era totul sigur sută la sută.