Misterul din pădurea Hoia-Baciu

Prolog

Lucrețiu își ștergea cu prosopul picăturile de apă ce i se scurgeau din păr, tocmai ieșise din baie, iar telefonul începuse să bipăie. Își înfășură prosopul în jurul gâtului și prinse telefonul între degete când un mesaj anonim apăruse pe ecranul micului dispozitiv din mâna sa.

Hoia-Baciu, Hoia-Baciu, pe lângă toate miturile și legendele care fac parte din istoria acestei pădurii, ce înseamnă o nouă crimă?

Băiatul își împreunase sprâncenele, nu înțelegea ce înseamnă acel mesaj, nici măcar nu știa cine putea să i-l trimită, iar faptul că-l primise la oră 9 P.M, îl derutase.

― Ce glumă proastă, a spus el și a aruncat telefonul în pat, continuând să-și frece părul cu prosopul.

Nu trecură cinci minute, căci telefonul sunase iar. Lucrețiu îți rotise enervat ochii peste cap și l-a ridicat. Primise alt mesaj, mult mai dubios ca celălalt, iar dacă primul îl amuzase, al doilea începuse să transmită frică prin fiecare mușchi.

La fel cum ți se scurg ție firișoare de apă din coama aia de păr tuciuriu, așa o să curgă și firișoare de sânge dintr-o venă cerșetoare de milă.

Își trecuse mâna prin păr și privise pierdut pe geam. Într-un moment neașteptat, văzuse o umbră ce se perinda pe la fereastră și începuse să facă pași în spate. Se împiedicase de piciorul scaunului și aterizase pe fund. Becul din mica cameră de cămin se stinse, singura lumină, care mai lumina camera, fiind de ecranul telefonului.

― Pe toți dracii! a înjurat el și a lovit telefonul cu piciorul, acesta ajungând sub pat.

Prinse o sticla de apă în mâini și se apropie cu pași mărunți și calculați de întrerupător, apăsând pe el încontinuu. Dar, din păcate, becul nu se mai aprinsese, iar camera era cufundată-n beznă.

Auzise pași pe holul căminului și își lipise o palmă peste față. Nu era singur, nu avea de ce să-și facă griji și cine știe ce prost de prieten al său avea chef de glume. Ca un orb ce pipăia orice lucru din jurul său, Lucrețiu reușise să scoată telefonul de sub pat.

De data aceea, nu mai primise mesaj text, ci mesaj audio.

― Acum e momentul adevărului, a spus el, apăsând pe play.

Camera fu umplută de un țipăt de femeie urmat de niște croncănituri de ciori. Inima îi sărise-n gât, iar mâinile începuseră a-i tremura. Tastă un: cine ești? Și așteptă răspunsul acestuia, care încă spera să fie o glumă.

Pădurea Hoia-Baciu, în maxim două ore.

Captat de mesajul trimis, Lucrețiu tresărise când lumina se aprinsese brusc.

― De ce eu? a întrebat el, lipindu-și un șir de palme peste frunte.