Răscrucea

capitolul V

Audrey avea adrenalina în sânge , poate de aceea nu știa ce face. Nu a mai fost la curse de aproximativ trei ani din cauza unui incident care a avut loc la începutul lunii decembrie a anului respectiv. Deși asfaltul era acoperit de zăpadă, Enzo a insistat să meargă acolo și să participe, totul sfârșindu-se într-un salon de spital.

Singurul motiv pentru care ea ar putea fi temătoare e că frații Visconti ar putea apărea în orice clipă pentru a o lua acasă. Încă de la prima cursă la care ea a participat ei și-au exprimat nemulțumirea cu privire la acest aspect,al participării sale. Luca și Enzo încă o vedeau ca pe ființa plăpândă care la vârsta de cinci ani se juca cu păpușile. În mod evident, ei nu știau că ea a locuit în Mexic. Audrey și-a dorit să le ascundă acest aspect pentru că toți știau cum e viața acolo.

Sincronizarea fraților nu a fost una perfectă ,deoarece atunci când ei au ajuns, fata deja era la a doua cursă pe circuitul pătrat, unul dintre cele mai grele,dacă nu,chiar cel mai greu. Era împrejmuit de ziduri din beton ,deci orice mișcare greșită era fatală.

Dar faptul că ea era deja în cursă nu a salvat-o de mustrarea din partea lui Lorenzo și de privirea lui Luca care cântărea mai mult decât o mie de cuvinte .

Nici faptul că ea a câștigat cursa nu a făcut-o să se simtă mai bine, nici că Charlotte a felicitat-o ,iar asta chiar valora mult, căci ea nu avea acest obicei nici măcar față de fiul ei și nici faptul că s-a liniștit pe moment. Acel moment care a durat exact până la întâlnirea cu Luca.

Deși au trecut peste treizeci de ani de când se cunoșteau, inima îi bătea la fel de tare când îl vedea. Era un bărbat inteligent, carismatic și frumos. Ochii verzi împreună cu un păr negru dens nu au arătat mai bine pe cineva vreodată.

-Cara, inconștiența ta ne va omorî într-o bună zi. Vocea lui Enzo era una care îi exterioriza sentimentele de frică și reproș.

-Am fost perfect conștientă pe tot parcursul cursei. Zâmbetul triumfător al femeii îi deranja ,oarecum ,pe bărbați. Și-ar fi dorit ca ea să le mulțumească pentru că au venit la ceas târziu după ea, însă ei erau conștienți că Audrey nu era așa. Chit că greșea, ea nu recunoștea ,iar dacă tu aveai curajul să îi arunci vreo greșeală de-a ei în fața puteai avea siguranța că ea se va disculpa și tu te vei alege doar cu o înjurătură.

***

Probabil Crăciunul era sărbătoarea favorită a lui Audrey . Atât pentru sărbătoare în sine, cât și pentru faptul că atunci își serbează și ziua de naștere. Tânăra a fost mereu considerată o binecuvântare , iar nașterea ei în acea zi sfântă întărea considerațiile că ea este un cadou de la Dumnezeu.

Dar nu faptul că ea s-a născut pe douăzeci și cinci decembrie a făcut-o pe aceasta să fie atât de credinciosă ,poate asta doar a consolidat acest sentiment, ci Dumnezeu a ajutat-o, legând-o de el. Pentru faptul că are o așa comuniune cu divinitatea, trebuia să-i mulțumească bunicii sale, Agnes, mama mamei sale.

Mama lui Jane a fost mereu un model pentru medic . A fost acea bunică la care oricine s-ar fi întors cu mare drag, care o aștepta cu delicatese și sfaturi. Pe când mama tatălui său ,Isabela, o detesta pe Audrey. O detesta pentru că o eclipsa, din punctul ei de vedere, pe Elizabeth, nepoata favorită.

-Iubită soție, ce faci ?Sper că te-ai trezit.Enzo se aude din spatele ușilor și încearcă să fie cât se poate de convingător pentru cei din casă.Audrey, te rog ,coboară. Dacă voi mai sta cu ai tăi jos mai mult de treizeci de minute ,voi avea nevoie de o zi întregă la spa.

-Enzo ,cuvântă fata în drum spre ușă pentru a o deschide, de ce ai venit atât de dimineață aici și de ce te plângi? Eu ar trebui să fac asta.

-Ar trebui să-ți amintesc faptul că tatăl tău nu ma vrea pe mine ca ginere, pe mine sau pe oricare alt bărbat care poartă numele de Visconti ?

Tatăl fetelor a rămas cu un gust amar după ce Lizzy a rămas însărcinată cu Luca fără ca ei să fie căsătoriți ,colac peste pupăză, să nu fie nici măcar într-o relație sau să aibă intenția de a avea una, cel puțin la acel moment.

-Atunci, Enzo, ieși afară ,spuse ea închizându-i ușa drept în nas italianului. Mai întâi trebuie să mă salvez pe mine.

Cuvintele ei nu făceau referire la salvarea psihicului ei, căci era sigură că acesta nu mai putea fi salvat într-o perioadă imediată, se referea la aspectul ei. Trebuia să arate bine pentru prânzul din familia Modigliani și cina din familia Visconti.

-Iubito , arăți minunat! exclamă Jane atunci când i-a întâlnit silueta fiicei sale. Ținuta formată din pantalalonii eleganți de culoare crem împreună cu topul negru din mătase și pantofii clasici stilleto o prindea atât de bine. Chipul cu doar o urmă de ruj nude, încadrat de părul prins într-un coc fără cusur, e cert că i-a oferit un aer matur .

-La mulți ani, mătușică! -vocea lui Eve a fost singura pe care ea a vrut să o audă în această dimineață.

A ei și a tatălui fetei care în acel moment se afla în fața ei , dar care o ignora total. Ea nu știa dacă el o ignoră pentru pentru că se va căsători , pentru că a fost la curse cu o seară în urmă ori pentru că Enzo i-a înconjurat talia cu un braț cu intenția de a o aduce cât mai aproape de el cu putință?

-La mulți ani, Lucia ! La naiba, tatăl ei era în toane mai proaste decât de obicei.