Răscrucea

capitolul VI

Al doilea prenume al lui Audrey era "Lucia", prenume pe care tatăl său îl folosea doar când ceva îl deranja, sau în cazul de față,cineva. Adevărul era că nu doar o persoană i se părea dezagreabilă, ci două, frații Visconti.

Deși fiicele sale îndeplineau voile familiei într-un sfârșit, acesta nu era totuși mulțumit. Având în vedere că Audrey studiase în State si activase acolo ,ideal pentru ea, din punctul lui de vedere, era un soț crescut, de asemenea, în America.

Luca reprezenta pentru Riccardo tot ceea ce detesta. Încrezător, persuasiv ,disimulant, el era tiparul avocatului perfect. Probabil tatăl fetelor nu ar fi avut o problemă cu acesta dacă el nu ar fi înșelat-o pe Audrey, dacă nu i-ar fi înșelat încrederea.

-Audrey Lucia Modigliani ,am fost fericit atunci când am aflat că te vei căsători într-un final ,însă când am aflat că el va fi soțul, am fost dezamăgit. -atunci când l-a menționat pe Enzo chipul i-a fost umbrit de un sentiment greu de descris în cuvinte. A fost o amestecătură de rușine cu repugnanță.

-Eu cred că face ceea ce trebuie. Enzo a iubit-o dintotdeauna.-Intervenția lui Lizzy îi uimiră pe cei prezenți în cameră. Probabil spune asta pentru a-l convinge pe Luca, gândi Audrey ,dar de fapt ea o spunea pentru a se convinge pe sine de faptul că nu a avut și nici nu va avea vreodată loc în inima lui.

-Cred că ar trebui să plecăm pentru că se apropie ora pânzului. Liniștea ce se așternuse era de-a dreptul stânjenitoare, iar Audrey îi mulțumi mental mamei sale că a intervenit.

***

-Enzo, crezi că ar trebui să ne căsătorim repede? îl întrebă Audrey de îndată ce au urcat în mașină.

-Cum consideri ,amore, pentru mine sună bine și douăzeci și șapte decembrie.

-Douăzeci și șapte? tonul ascuțit al femeii închipuiau parcă o teamă pe care fiecare mireasă o resimte atunci când i se apropie sorocul.

-Audrey, te-ai albit. Vor spune că te-am strâns de gât. Poate ca el nu o făcusera ,însă ea se simțea ca și cum s-ar fi întâmplat.

-Am nevoie de un avocat pentru cealaltă problemă.

-Luca.

-Luca?

-Avocații găsesc și exploatează slabiciuni ,de-aia sunt așa scârboși, iar Luca Visconti e cel mai scârbos dintre toți. Asta îl face neprețuit.- Audrey era de acord cu el, deși acest limbaj nu i se potrivea viitorului său soț.

-Procesul se va desfășura în America, Lorenzo Visconti, cum crezi că ar putea un avocat care activează în Italia să mă reprezinte acolo?

-Ar trebui să-i spunem în seara asta pentru a avea la dispoziție timpul necesar familiarizării cu legile de acolo.

-Ești nebun, probabil. Zâmbetul ei îi trădase emoția de relaxare, era relaxată că soluția problemelor sale apăruseră.

-După tine, da, îi răspunse el parcând.

-Lasă-mă pe mine să-i spun, te rog. Ochii rugători ai femeii din dreapta lui l-au făcut pe bărbat să accepte fără a mai obiecta.

***

-Copii, v-ați gândit la câte-o dată pentru nunțile voastre? Nana era cea mai fericită de acolo. Nepoții ei se căsătoreau, chiar cu fetele familiei Modigliani.

-Eu și Audrey am ales douăzeci și șapte.

-Ianuarie? întrebă Luca.

-Decembrie, răspunse Audrey tăind bucata de friptură. Este minunată, Lucia. Era clar că voia să schimbe subiectul.

-Decembrie? întrebară simultan cei de la masă în timp ce Enzo și Audrey discutau despre cât de bună este mâncarea.

-Având în vedere că o să fie o ceremonie restrânsă, Nana, poți găti tu?

-Categoric.

După masă, Audrey a avut nevoie de tot curajul pentru a putea discuta cu Luca.

-Putem merge în sala cu tablouri?

-Desigur, cara.

-Macii lui Monet mi-au plăcut întotdeauna, pictura dintr-un punct de vedete impresionist, încercarea redării naturii și a simplității ei.

-Știu, iubito. Știu tot ceea ce îți place și tot ceea ce nu, dar nu cred ca ai vrut să vorbim despre asta.

-Sunt suspectul principal într-un caz de delapidare, deși privirea îi era tot la Maci știa că Visconti era în stare de șoc. De asta am nevoie de tine.

-Asta îmi sună a situație quid pro quo.

-Să-ți auzim favoarea, domnule Visconti. Ceva în interiorul ei îi spunea că el o va întreba un lucru care pe el îl măcina, se vedea în ochii lui, în ochii lui ce își pierduseră sclipirea de altădată.

-De ce Enzo?

-De ce Enzo acum sau de ce Enzo atunci?

-Atunci.

-Mă înecam, iar el mi-a aruncat un colac de salvare.

-Eu eram colacul tău de salvare.

- Tu m-ai aruncat în apă. Tonul acesteia era mai ridicat decât de obicei, însă el nu semnifica nici măcar jumătate din dorința ei de a se descărca ,aruncându-i lui Luca toate problemele sale în față.

-Când este prima înfățișare? Audrey doar zâmbea. Știa că Luca era diferit, că el nu o va întreba dacă e vinovată, așa cum a făcut Enzo.

-Douăzeci și cinci ianuarie.

-O să vezi că vom trece peste asta.

-În America, procesul are loc în America.

-Parcă-mi place mai mult Noaptea lui Van Gogh, însă nu la fel de mult cât îmi placi tu. Audrey avea un zâmbet șters,dar cel puțin era acolo, și era adus de către Luca, deci pentru acesta era încă o luptă câștigată.