Singură.

..

Inghiteam in gol. Frica mi se citea in privire, iar fiecare gest pe care-l faceam simteam ca este urmarit. 

                        *Clipeam. Clipeam. Clipeam. Priveam in gol. Priveam prin mine. Inchideam ochii.*

          Am alergat afara in locul unde am omorat-o. Simteam cum ma priveste cu ochii plini de sange din sacul negru de sub pamant. Simteam atatea lucruri si totusi nu simteam nimic. Credeam ca vazand ce am facut ma va face sa vorbesc cu cineva, sa marturisesc tot. Dar nu. Eram mandra. Eram mandra ca am lucrat atat de curat si ca am reusit sa scap de ea. Senzatia era unica. Si asta era doar inceputul. 

      

Zilele treceau. Ma simteam singura, asa ca mi-am luat cateva lucruri, putina apa si am plecat sa explorez padurea din apropriere. Era aproape miezul noptii dar acest lucru nu m-a oprit sa ies pe geamul camerei si sa plec. Luna se vedea asa frumos pe cerul plin de stele. Era momentul oportun sa mi pun gandurile in ordine. Dar care e ordinea buna?... Faceam pasi marunti pe iarba verde luminata de cer. Eram atenta la detaliile din jur. La copacii grosi si la linistea padurii. Dupa cateva minute bune de mers am zarit o silueta la 5 m de mine. M-am apropiat incet pana cand si-a intors privirea in directia mea. Mi-a zambit calduros pasind catre mine. Era un barbat cam de 1.80m, cu o palarie neagra, bocanci maro din care ieseau niste soste mult prea groase pentru vremea de afara, cu sprancenele dese si apropiate, iar privirea...privirea nu o puteam zarii in intuneric. 

-Nu crezi ca e cam tarziu sa umbli pe aici de una singura? imi zicea el miscandu-si palaria in partea stanga si grabindu-se catre mine. 

-Nu sunt singura. am spus eu incercand sa par convingatoare. 

- Ai dreptate, acum esti si o sa ramai cu mine. 

Mi-a apucat bratul tragandu-ma catre el. Am inceput sa tip insa m-a lovit cu palma si am cazut la pamant.