Volumul doi al cărții "Răsăritul Umbrelor"
Byun Sohee știe că-i condamnată înca din clipa-n care își ia rămas-bun de la băiatul pe care-l iubește și-l urmează pe Gabriel spre străfundurile celor mai întunecate coșmaruri ale existenței sale. Convinsă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"I've grown familiar with villains that live in my head — they beg me to write them so I'll never die when I'm dead. "
—
SOHEE
De-a lungul vieții mele, fusesem înfricoșată de foarte multe ori - atunci când Byun Hitomi, propria-mi mamă, fusese diagnosticată cu cancer ovarian, atunci când relizasem pentru prima dată cât de bolnavă fusesem pentru faptul că-l iubisem pe Jimin... sau în clipa-n care-l cunoscusem pe Taehyung. În clipa-n care am făcut cunoștință cu întunericul mistuitor din ochii săi... și poate c-am știut, tocmai din noaptea în care a murit Ji Young, c-aveam să-mi vând sufletul pentru dragostea odioasă și cumplită care se-nrădăcinase înăuntrul meu, tocmai pentru băiatul pe care-l urâsem. Sau poate că nu-l urâsem niciodată — poate că știusem, încă de pe atunci, c-aveam să mă desfăț însetată cu otrava pe care avea să mi-o dăruiască Taehyung, împachetată cu iluzii afrodiziace care-mi luaseră mințile.
Cert îmi fu, cu toate acestea, că niciodată nu mai fusesem atât de înfricoșată — nu ca atunci când mi-am deschis ochii, înmărmurită din pricina focului care-mi înțepa brațele, de-a lungul abdomenului și până la picioarele mele amorțite, și tot ce-am văzut fu întuneric nemărginit. Am icnit, cu gura uscată, incapabilă să vorbesc, iar podeaua parcă se auzi sfârmându-se sub mine în clipa-n care am tras aer în piept. Apoi, întorcându-mi capul, am realizat că se sfârmase — zeci, dacă nu sute de cioburi din sticlă fuseseră răsfirate de-a lungul încăperii fără sfârșit, iar eu nu puteam să văd decât un fragment, căci restul era înghițit de umbre.
Plecasem spre Rai, dar eram mai mult decât sigură c-ajunsesem în Iad.
Unde erau Gabriel și Jimin? Apelase Gabriel la șiretlicurile sale și ne părăsise pe mine și pe Jimin într-un locaș ascuns din Iad? Am clipit de câteva ori, apoi mi-am despărțit buzele îndurerată, incapabilă să respir cum se cuvine, căci mă simțeam de parcă plămânii îmi fuseseră retezați cu cioburi și săgeți din foc.
— Jimin! am suspinat, însă, așteptând un răspuns, nu se auzi nimic altceva decât ecoul glasului meu frânt. Fu liniște. Trecură câteva secunde, apoi, dacă conștientizam cum se cuvine, trecură minute lungi până s-aud altceva. Un sunet familiar, și cu toate acestea, distorsionat, înghețat. De parcă-l mai auzisem, dar n-o făcusem cu adevărat. Nu cu spinii fioroși care se împleteau în jurul său.
— Sărăcuța, biata, Sohee. Înc-o dată, vrea să fie salvată, râse glasul feminin, aproape incontrolabil, de parc-ar fi fost plăcut surprinsă de modul prin care mă găsise, iar fiorul care-mi străbătu șira spinării mă îndemnă să rămân nemișcată.
