My treasure

PROLOG

 Adânc, în acei ochi plini de lacrimi
Este o imagine a ta neschimbată

"Cât de mare este lumea?" m-ai întrebat având acel zâmbet și ochii tăi ciocolatii ce-mi năuceau gândurile de fiecare dată când mă priveai blând.

"Interminabilă, tesoro mio." spun înconjurându-ți talia cu brațele mele, lăsându-mi bărbia pe umărul tău gol.

"Vom străbate lumea?" mă întrebi cu vocea ta suavă ce-mi face inima să vibreze de fiecare dată când o aud.

"Alături de tine pot străbate lumea în lung și-n lat." spun luându-ți mâna în a mea, ducând-o spre buzele mele pentru a-ți lăsa un sărut pe dosul palmei ce tremura nebunește sub atingerea mea.

Cuvinte din zilele care nu mai sunt
Chiar și nopțile furtunoase și reci
Duc spre tine, cea pe care trebuie să o întâlnesc
Spune-mi, vântule, ai străbătut oceane
Că rugăciunile persistă în timp 
Acea rugăciune de-a lungul timpului...