Zayden

Capitolul 2

-Abia aștept să merg la concert. Adică, pe bune. O sa îl văd în carne și oase pe Ed Sheeran. Tu ce o sa faci vara asta?

-Nu am nici o idee. Cred voi sta acasă și voi citi.

-Adică vei face exact ceea ce faci și acum.

-Dap.

-Okay. Ce e cu tine?

-Voi ramane corigenta la matematică.

-Normal. Dacă ai știi cum se uită profa la tine în timpul orei când vede că nici măcar nu o bagi în seamă. Ai putea măcar să te prefaci că te interesează ora ei.

-Stai. Ce?

În acel moment am început sa mă panichez. Observase. Defapt nici măcar nu știu la ce mă așteptam avand in vedere că asta am făcut tot anul. Mă simțeam foarte aiurea.

-Hei? Mă auzi?

-Poftim? Stai. De ce nu mi-ai spus ca se uita la mine?

-Credeam că știi și că nu-ți pasă.

-Normal că-mi pasă. Trebuia să-mi fii spus.

-Pai și de ce nu ai fost atentă la ora ei atata timp? Evident că profa și-a dat seama la un moment dat că tu defapt nu o bagă în seamă.

Avea dreptate... dar acum nu mai puteam face nimic așa că v-a trebuii să învat toată vara pentru examenul din septembrie.

Luni aveam la prima oră matematică. Eram foarte panicată. Ce ar trebuii să fac în situația asta? Normal, răspunsul ar fii foarte simplu: să fiu atentă și să mă uit la tabla. Dar nu pot. Am încercat, iar de fiecare dată când încerc să-mi ridic capul încep să tremur și să mă panichez și mai rău.

Oricum... mai sunt două săptămâni. Așa că ce mai contează? Totul este în zadar.

Așa că asta am făcut tot sfârșitul de săptămână. M-am agitat și m-am simțit ca naiba.

Pentru ce? Ca luni sa mă simt exact la fel ca și în restul zilelor.

Pentru cei care vă întrebați ce s-a întâmplat cu examenul din septembrie, ei bine l-am luat.

Mda, s-a terminat vacanța de vară și este din nou timpul să revin la scoală.

Urăsc începuturile de an școlar. Nu înțeleg cum unii pot fii atat de nerăbdători să înceapă școala și se pregătesc cu mult înainte pentru prima zi. Pentru mine este pur și simplu un chin. Iar apoi te gandesti: ce chin? Am acoperiș deasupra capului , am o familie, am prieteni, am ce manca, am parte de educație. Așa că de ce mă plâng? Deși am tot ceea de ce am nevoie simt că nu am nimic. Simt că mă depășește situația și nu știu ce să fac.

Am tras un aer adânc în piept și am pornit spre autobuzul școlii.

Cu cat mă apropiam mai tare de scoală cu atât mă simțeam din ce în ce mai rău. Nu pot să explic de ce. Singura mea explicație era că este prea multă lume ceea ce nu era o minciună, mă simțeam rău și din cauza asta.

Intrasem în clasă și am mers direct în spatele clasei. Asta am făcut în fiecare zi.