Rupe-mă || ff Harry Styles

Cap 1

   Bună numele meu este Ana și am 17 ani. De când mama a murit tatăl meu mă bate mereu și-mi amintește întotdeauna cât de nefolositoare și urâtă sunt. Ne-am mutat aici în LA acum 3 ani când tata s-a îngropat în datorii și nu le-a mai putut plăti.

Singura mea alinare sunt cărțile, poveștile de dragoste pline de speranță poate la un moment dat voi avea și eu parte de una așa. Tot timpul colegii își bat joc de mine pentru că sunt orfană dar adevărul e că nimeni nu-mi înțelege durerea pe care o simt. Ei nu știu cum e să trăiești cu frica că vei fi iar bătut până la leșin. Ei cred că port haine groase și hanorace lungi pentru că nu am stil, dar adevărul este că îmi ascund vânătăile și rănile.

Și mai sunt ei. Harry Styles și iubita lui Crystal. Întotdeauna își bat joc de mine și îmi aruncă cărțile pe jos. Nimeni nu poate știi cât de mult îi urăsc.

-Ce vrei proasto? îmi spuneau ei mereu.

-Cățea urâtă ce ești, cine poate fi atras de una ca tine? Tu nu vezi cum te îmbraci?

Mi-am pus căștile pe urechi și intru în clasa de muzică, n-am chef să cânt orice ne pune profesorul. El nu înțelege că am nevoie să desenez ca să supraviețuiesc. Desenez decand mă știu pe mine și mama desena. Îmi scot creionul și încep a desena un înger cu aripi însângerate, așa cum e și sufletul meu.

Și apoi l-am văzut. Harry, la braț cu iubita lui, m-au privit batjocoritor și s-au dus în spatele clasei ca să se pupe și orice or mai face ei acolo. Nu mă interesează!

Îngerul meu era aproape gata când cumva am auzit peste muzica din căști clopoțelul, m-am grăbit să-mi strâng lucrurile. Dar era prea târziu...

-Aww, un îngeraș rănit, buhu, mi-a smuls căștile din urechi spunând Crystal.

-Ce te încurci cu proastele iubito? Dă-o dracu de urâtă, nu se merită să vorbești cu ea, hohoti Harry în timp ce iubita lui îmi arunca cărțile și caietele pe jos.

-Încetați, am șoptit fără vlagă încercând să nu plâng.

-Ce-o să faci să mă oprești?

Crystal îmi luă desenul de pe bancă.

-Dă-mi-l înapoi.

-Sau ce, tocilaro?

Și atunci, mi-a rupt desenul întâi în două apoi în mai multe bucăți făcându-mă să-mi doresc să mor. Mi-am luat cărțile și ghiozdanul și am fugit la baie unde am dat drumul lacrimilor amare să-mi ude obrajii acum palizi.

Următoarele ore au fost un calvar, toți au râs de mine. Dar când s-a sunat pentru ultima oară am știut că trebuie să ajung acasă. Nu voiam să mă bată din nou cu catarama de la curea, îmi ajungeau rănile dureroase pe care le aveam deja.